Suntem mulți, foarte mulți care, dezrădăcinați din motive economice, am părăsit satele pe unde ne-am născut, autoexilându-ne printre betoane și asfalt, lăsându-ne o parte din suflet pe ulițele pline de praf vara și în care te înglodai până la genunchi după niște zile de ploaie, dar puțini suntem cei care așternem pe hârtie amintirile noastre, de parcă ne-am feri de ele. Cornel Teodoru nu numai că nu se ferește, dar evocă lumea copilăriei sale, petrecută în satul Rogojeni, atât de viu și de sincer, că ne-a aruncat, metaforic vorbind, într-o lume pe care o știam și de care ne este dor. Și, de fapt, despre dor este vorba, acest cuvânt despre care se spune că nu are echivalent în nicio altă limbă – ”Dorul meu a avut basma. Și pestelcă a avut. Limbă lată, moldovenească, mă dojenea, apoi mă împăca duios în același grai. (...) Dorul stă la lumina candelei aprinse așternând umbre de bunici pe perete de lut zugrăvit cu rolul” (Plod prin colb).
”Am avut senzația că e un scriitor ancorat în alte vremuri. Mi-au plăcut foarte mult al doilea și al treilea fragment, cele din Plod prin colb (primul fragment a fost din volumul Gânduri de om – n.r.). Am avut un sentiment de empatie cu autorul. Fragmentul cu dorul este, de fapt, un poem plin, bogat în trăiri. Am recunoscut din ce s-a născut acel dor. Îl felicit și îi transmit să aibă încredere în condeiul său.” (Carmen Neacșu)
”E un început bun (la noi în cenaclu – n.r.), dar i-ar prinde bine niște ședințe de cenaclu. Sâmburele de literatură care există în scrierile acestea trebuie să capete o formă artistică. Are potențial, are de ce să se ”lege” în povestirile sale, tonul este unul evocator, dar nu este adaptat literaturii de azi. Îl așteptăm la cenaclu.” (Cristina Nedu)
”Sunt povestiri. Narațiunea, care există, cred că ar trebui susținută de dialog (din întâmplare am ales fragmente fără dialog, sau cu dialog minim, dar Cornel Teodoru are și dialoguri savuroase – n.r.). Remarc o oralitate pe care demult nu am mai întâlnit-o, oralitate care m-a surprins în mod plăcut și care dă textului o notă de prospețime. M-am simțit ca în copilărie. M-a recreat și mi-a redat tonusul” (Gabriel Gherbăluță).
”Primesc astfel de texte cu brațele deschise. Deși nu e un limbaj deosebit, cu termeni căutați și pretențioși, acesta curge firesc, potrivit pentru ceea ce vrea autorul să ne transmită. E frumusețea cuvintelor simple, iar eu mă regăsesc aproape în fiecare dintre ele.
Fragmentul cu dorul anunță de unde pornește lumea sa. Aș vrea să citesc aceste două cărți integral deoarece fragmentele de azi mi-au stârnit interesul” (Nona Tatiana Ciofu).
Vineri, 11 martie, poezie cu Gabriel Gherbăluță.
