Libertatea de a fi român. Miracolul copilăriei și fascinația amintirilor

Libertatea de a fi român. Miracolul copilăriei și fascinația amintirilor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
  • "Călătorie pe tărâmul anilor mei", de Zanfir Ilie, Editura Limes, 2021

Cartea Călătorie pe tărâmul anilor mei, a lui Zanfir Ilie, este un roman de amintiri și despre devenire al bine-cunoscutului cărturar al orașului Galați - fostul director al Bibliotecii Publice V.A. Urechia. Se remarcă o anumită nostalgie în fondul memorialist profund românesc, având ca punct de plecare, satul Odaia Manolache, localitatea de proveniență și formare a acestui spirit de referință al promovării valorilor românești și universale autentice: N-o să uit niciodată ziua în care am ieșit pentru ultima oară din curtea casei părintești de la Odaia Manolache, comuna Vânători, Județul Galați, România... Același sentiment este observat în substanța de reflecție și în prefața volumului, de Mircea Petean, pe cele mai importante coordonate etnice subiective, ca toposuri de adâncă referință emoțională: spațiul copilăriei - satul, limesul de la marginea cătunului, imaginea bisericii locale cu Petru Rareș, mirosul cuptorului de pâine aburindă ș.a.

Scrierea se derulează într-un ritm susținut, fiind o evocare a farmecului unor vremuri aflate foarte bine în conexiune cu fondul amintirilor multora dintre noi sau și dincolo de acea limită. Întâlnirile și descrierile de mediu peisagistic alternează neîncetat. Părinții, bunicii, alte rude, vecinii, colegii și prietenii sunt redați cu toată mireasma de impact a universului răscolit de un foc la fel de viu precum cel insuflat la momentele reale prin faptele relatate. Obsedantul deceniu tocmai rămâne în urmă pe când pulsațiile mai blânde ale regimului comunist îi iau locul.

Prima concurență școlară, cea cu Geta Patrichi, este și prima ocazie a înfiorării față de gingășia feminină, mai ales că fata locuiește în apropierea școlarului Zanfirel, băiețelul în cauză, în vecinătatea casei lui. Experiența limbajului mereu nou este cu deosebire savuroasă, pas cu pas. Cuvinte precum horoscopValul lui Traianroman, sanieșcoală și multe altele se bucură de pitorești recepții din reminiscențe încă fascinante, din aromele începuturilor de viață ale copilului. Episodul accidentului cu sania reprezintă o trecere cât se poate de neaoșă de la încântarea primirii unui dar la distanța considerabilă pe care o impune o anumită boacănă legată, în scurt timp, de cadoul cu pricina. Iar vitalitatea lui Zanfirel este primul medicament din orice reușită în domeniu ce i se propune vreodată:[…] Bineînțeles că nimeni nu m-a dus la doctor, la dispensar pentru a mi se consulta contuziile, traumele înregistrate și, deci, pentru a fi tratat medical cum se impunea într-o asemenea neplăcută împrejurare. […]

Una dintre poznele de neuitat este furtul zahărului de la o nuntă din satul copilăriei. La pregătirea ei, băieții aventurieri din partea locului, în frunte cu Zanfirel al lor, nu se sfiesc să dea iama în magazia gospodăriei cu pricina pentru a o salva de atâta dulce peste măsură. Oprobriul îi urmărește pe toți, dar adolescentul nostru nu-și uită zgâlțâiala primită și numele rău scos cu acea ocazie.

Plăcerea fotbalului și alte ocupații de pe-acasă îi șterg băiatului, nu mult după aceea, toată trauma rușinii de la acel zahăr furat. Avem de-a face cu o construcție de bildungsroman, o narațiune cu ușoare discontinuități a devenirii ce nu se dă bătută, cu una cu două, în impresiile mai grele ale vieții, inevitabile oricărui om ce trece prin această lume.

Dragostea pentru Corina, alias Trestioara, cum și-o denumește el afectuos, este, totuși, prima iubire autentică a adolescenței băiatului. Trestioara provine de la Liceul Al. I. Cuza (de fete). Între băieții de la LVA și fetele de la Cuza sunt întâlniri de petrecere din când în când, mai ales pe fondul unei relaxări politice semnificative din perioada comunistă. Dar cerberii locului, în frunte cu dl. Mazilu, intervin și-i despart pe tineri. În context, apar și alte aventuri care îi ascut tânărului, totuși, simțul observației și-al apărării, fie că are de-a face cu un aventurier ca Nicu Gogoi, fie cu oricare altul. Odaia Manolache rămâne pe un fond tot mai îndepărtat, dar nu este niciodată uitată.

În intervalul studiilor filologice superioare, apropierea de criticul literar Ovid Crohmălniceanu îl deschide foarte mult spre cultura română pe cel a cărui conducere avea să devină modernitatea propriu-zisă a BVAU, în Galați. Printre profesorii de universitate ai lui Zanfir Ilie se numără personalități de mâna întâi, care și-au pus profund amprenta asupra ființei sale lăuntrice și a formării sale ca om de cultură. Câțiva dintre cei astfel amintiți sunt Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Alexandru Piru, Matilda Caragiu Marioțeanu ș.a. Recunoașterea lor este pe terenul bine stăpânit al literaturii, într-un raport personal foarte clar enunțat. Așa, de exemplu, referindu-se la Eugen Simion, Zanfir Ilie îl consideră pentru competența sa de critic literar temeinic pus la punct: […] De Eugen Simion m-am apropiat mai mult spre finalul anilor de studiu când, atras de acuratețea, imparțialitatea și obiectivitatea discursului său, am decis să-mi susțin examenul de licență sub îndrumarea sa. […]

Carte de memorii vii, Călătorie pe tărâmul anilor mei, a lui Zanfir Ilie, aduce apropieri tot mai mari de viața culturală a Galațiului în care ne sunt amintite și alte personalități din același domeniu, precum Teodor Parapiru, Viorel Dinescu, Ion Manea, Aurel Stancu, Adi Secară, Victor Cilincă ș.am.d. Cheful de viață, voia bună și umorul de situație sunt constantele acestor reuniuni. Prezentarea unei vizite pline de substanță națională în Statele Unite ale Americii, la românii de acolo, nu face decât să confirme extraordinara deschidere socială a omului deja bine format caracterial și cultural, așa cum se arată a fi Zanfir Ilie prin stăpânirea unor circumstanțe pe cât de inedite, pe tot atât de provocatoare. Dar recunoașterea solidarității românești este cea care-i netezește toate căile de acces reciproc la trăirea vieții ca pe o bucurie continuă a înnoirii: M-a surprins tonusul viguros al gazdei, spontaneitatea sa în replici dure, la prima impresie, dar lipsite de orice răutate sau ură, se simțea cât se poate de clar efectul cizelării americane, dar, dincolo de ea și de accentul din vorbirea românească, se ghicea românul din el, ADN-ul nostru indestructibil.

Volumul Călătorie pe tărâmul anilor mei, al lui Zanfir Ilie, este o expresie viguroasă a devenirii specifice unui bildungsroman discontinuu, cu accente vitale până în prezent, deoarece acest autor este un vitalist transformator prin angajament nemijlocit a realităților înconjurătoare. O foarte puternică energie de discurs este degajată în toate aceste fapte evocate, care nu se mulțumesc deloc a rămâne doar amintiri, fiindcă nădejdea transpunerii ființei României de inimă nu moare niciodată. Sub curentul mereu expansiv al întâmplărilor pitorești și al glumelor circulă, rămâne și apare în stare de grație un patriotism robust, strălucind de încredere, ce este oricând în măsură să-ntemeieze, la rândul său, adevărata noastră țară interioară: cea de spirit la toate timpurile, a libertății de a fi români prin înțelesul nealterat al acestui cuvânt.

Citit 994 ori Ultima modificare Vineri, 11 Martie 2022 01:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.