Actor de succes în Bucureşti, într-o montare gălăţeană

Actor de succes în Bucureşti, într-o montare gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Teatrul "Gulliver" îşi aşteaptă spectatorii la un nou spectacol, ”Harap Alb – play again”, care are avanpremiera astăzi, 8 aprilie, de la ora 19,00 şi premiera mâine, 9 aprilie, de la aceeaşi oră. Este un spectacol care aşază clasicul basm al lui Creangă într-o viziune nouă, în care mijloacele de expresie fuzionează, oferind spectatorilor o experienţă inedită.

Montarea beneficiază de muzică originală, scrisă chiar de unul dintre actorii care interpretează un rol în piesă, completată de teatru-dans, proiecții, expresivitate corporală, muzică live, inserturi step și stomp, pentru a crea și oferi un spectacol complex, complet și impresionant, cu o încărcătură comică, dar și introspectivă și emoțională de excepție.

Adrian Nour este cel care semnează muzica, fiind, totodată, şi cap de afiş, el reuşind să contrazică regula potrivit căreia nimeni nu e profet în ţara sa. Gălăţeanul este artist foarte cunoscut şi căutat pentru spectacole mari în Bucureşti, dar iată, îşi face timp să bucure şi publicul din urbea natală. Pe de altă parte, este şi meritul Teatrului "Gulliver", care a găsit calea spre o asemenea colaborare fructuoasă, "Harap-Alb - play again" fiind a doua montare la care este invitat Adrian Nour, prima fiind "Pasărea măiastră".   

"Mă bucur că fac parte din distribuția spectacolului <Harap Alb - play again>. Am lucrat mult şi frumos şi iată că, în sfârşit, putem spune că suntem gata să-l prezentăm publicului. Abia aştept să văd care vor fi reacțiile, noi ne-am distrat mult la repetiții şi am pus mult suflet acolo. Ștefan Lupu, regizorul spectacolului, a ştiut să creeze exact starea aia bună de lucru în care actorii sunt creativi, jucăuşi, nebuni. Mi-a dat multă încredere şi m-a ajutat să construiesc un personaj la care țin foarte mult. Pe lângă asta, am făcut şi muzica spectacolului. E a doua experiență de genul ăsta şi îmi place din ce în ce mai mult!  Veniți la <Gulliver> cu toată familia să ne vedeți! A ieşit ceva foarte frumos!", spune Adrian Nour despre experienţa cu echipa de la "Gulliver". 

Un filon epic rescris, răstălmăcit și reinterpretat prin prisme și perspective inedite de Daniel Chirilă aduce basmul COOL(t) al lui Creangă în universul uimitor și neașteptat al jocurilor pe calculator, creat de viziunea artistică surprinzătoare a regizorului și coregrafului Ștefan Lupu, în colaborare cu Teodora Velescu. Raluca Alexandrescu completează captivanta aventură a lui Harap Alb prin capitalizarea elementelor distincte de scenografie, evidențiate, totodată, de unicitatea costumelor, cu subtile influențe steampunk, dar și interpretări moderne ale unor motive tradiționale. Proiecţiile și video-mapping-ul capătă un rol semnificativ în poveste, prin contribuția lui Andrei Cozlac. Muzica însoțește omniprezent parcursul cuceritor al lui Harap Alb, distingându-se prin ritmuri originale, create cu măiestrie de Adrian Nour. Puse în valoare de propria interpretare, intervențiile muzicale ale lui Adrian Nour oferă o cadență și un farmec aparte spectacolului.

Iar talente – mai mult sau mai puțin ascunse – dezvăluie toți Supereroii basmului și întreaga pleiadă de personaje din spectacol, toate caracterizate de profundă expresivitate, aduse la viaţă de: Adrian Nour, Andrei Midișan, Andrei Ciugulea, Miruna Dobrotă, Ramona Păuc, Nicoleta Miru, Valeria Taban, Cosmin Cosma, Gina Geru, Eduard Șișu, Andrei Dombrovschi, Ciprian Brașoveanu.

Citit 1428 ori Ultima modificare Vineri, 08 Aprilie 2022 12:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.