Știți cum își cheamă Mihai Enachi albinele la stupi când stă să înceapă furtuna? Scrie iute un catren, îl recită tare, de se cutremură prisaca, iar hărnicuțele lui se și bulucesc în grabă și râzând în hohote spre urdinișuri. Pentru trântori (și pentru cei din stup și pentru cei din afara lui), are niște ace speciale, patru la număr, și e suficient să pună mâna pe condei și să facă primul pas spre masa de scris, că respectivii o iau la goană, peste văi și dealuri, schelălăind și cerând îndurare.
N-aș vrea să mai spun și cum joacă Mihai Enachi șah, dar este foarte știut cam câte reverențe până la pământ fac în fața lui, în ordine ierarhică, pionii, caii, nebunii, turele și chiar regii și reginele, cu toate coroanele lor cu tot.
Nu bag în foc că ar fi întru totul adevărat, dar se mai spune că domnul Mihai Enachi, feroviar cu toți pereții casei plini cu diplome de merit, ar avea un tren personal (în sensul că i-ar aparține, nu că ar merge mai încet, Doamne ferește!), pe care îl ține într-un depou elegant, situat între Târgu Bujor și Berești și pe care îl scoate pe traseu numai în zile de sărbătoare. "Trenul epigramei"’ i se zice și e plin de fabuliști, sonetiști, rondeliști, catreniști și alți umoriști, toți prietenii dumnealui din Galați și din țară, numai lume bună. Se spune că odată au fost zăriți la fereastra unui vagon clasa I, stând unul lângă altul și pălăvrăgind, Platon și Socrate. Priveau pofticioși spre Dealurile Bujorului, dar nu prea mult, căci vorba ceea "E pericoloso sporgersi!".
Pe scurt, feroviar de temut, agricultor de talie europeană, prisăcar de marcă, șahist de renume mondial, Mihai Enachi își dobândește prin această ispravă editorială mult așteptată și statutul de umorist cu carte în regulă și cu reale calități în arta de a înghesui cu talent tot felul de efemeride în partea de sus a clepsidrei, urmând ca jos, la bilanț, să curgă adevărate bijuterii de gen, numai bune de purtat la urechi de către elevii întru catren și epigramă.
Și cum arta e (mai) întotdeauna o expresie sublimată a vieții de zi cu zi, toate îndeletnicirile înșirate pe colierul ocupațional, pe care cu mândrie îl poartă la bună vedere, se regăsesc în structura tematică a volumului, secționat, de altfel, pe acest principal criteriu, în mai multe capitole sau subcapitole. Era firesc ca Mihai Enachi, cu adevărat un pasionat și înzestrat șahist, să "deschidă" anume cu această nobilă pasiune. Sigur că noțiuni precum "pat", "nebun", "regină", în subsidiar, "damă", "mat" etc. invită generos la tot felul de speculații umoristice, dar important este modul în care autorul o face, și anume cu talent și meșteșug, realizând "piese"’ imbatabile precum aceasta: "Într-un parc, sub clar de lună,/ Unde tinerii se-adună/ Să mute piesele de șah,/ El spune: Ș… Ea spune: …AH!" ("Șahul dragostei"). O altă epigramă ("Printre jucători", chiar prima din volum) sună cam așa: "Printre <<piesele>> de seamă/ Se afla și un pion/ Care, fără pic de teamă,/ Devenise cam(s)pion!" - ceea ce ne demonstrează că o singură literă este pusă să facă diferențe catastrofale de sensuri. După un grupaj de dedicații pline de haz adresate cu cele mai nobile sentimente confraților de "mat", urmează, cum se impunea la o casă atât de mare, și un duel al regilor, cei de pe tabla de șah, bineînțeles…
Și cum de la regi la filosofi nu este decât un pas, Mihai Enachi nu ratează șansa de a-l face cu grație, invitându-i, prin catrenele sale, să ia un pic de aer din lumea asta pe cât de modernă pe atât de puțin înțeleaptă, așa că aveți rarul prilej (nu știu de vreun alt epigramist care să fi încercat să tulbure lumea legendară a gânditorilor antici) de a sta de vorbă cu Thales, Pitagora, Confucius, Lao-Tzi, Heraclit, Socrate, Platon (aceștia doi fiind cei văzuți de unii la o fereastră a trenului condus de autor), Mo-Tzi, Zenon și Parmenide, nume foarte cunoscute și mult stimate în nordul județului nostru… Dedicațiile n-ar fi atât de convingătoare dacă n-ar fi urmate de un grupaj de "epigrame filosofice", domeniu absolut nou pentru tematica de rutină a confraților. Avem de-a face, cu vorbele poetului, de un "Paradox filosofic", în care ni se spune: "Azi, în lumea noastră bună,/ Totul este în răspăr:/ Adevărul e minciună,/ Iar minciuna-i adevăr!".
După atâta șah și filosofie, domnul Mihai Enachi ne invită călduros la o gustare: "Astăzi, pentru a combate/ Sărăcia, traiul tern,/ Noi mâncăm pe săturate/ Doar gogoși de la guvern!", ceea ce ni se pare foarte corect din punct de vedere politic, următorul domeniu al demersului epigramatic propus fiind chiar politica. Sunt luați la întrebări răutăcioase politicieni anonimi, laolaltă cu unii celebri, nu scapă nici Cotroceniul de deranj, numai că, după cum aflăm în grupajul următor, "Epigrame agricole", contează și "Părerea unui țăran": "Pe-acest străvechi așezământ/ Au reușit incompetenții/ Să dea unor țărani subvenții,/ Iar alți țărani n-au… nici pământ!".
Din Agora, Mihai Enachi coboară direct în prisacă, unde este mai rege decât în șah și mai filosof decât oriunde, făcând să apară la orizont niște superbe "epigrame apicole". Din păcate, prea puține pentru înaltele competențe pe care se spune că le deține în arta mierii. Înțelepciunea dobândită la poarta stupului îi permite să ne ofere sfaturi demne de luat în seamă: "La mătci și la însurătoare/ Stuparu’-acesta renumit/ Nu a făcut selecționare,/ Iar soața, iată, i-a roit!" ("Unui apicultor"). Adevărul care urmează ne arată că și după o selecționare cât de cât reușită pot urma comportamente regretabile: "Când el se duce după bere,/ La crâșmă sau la magazin,/ Și soața pleacă după miere,/ La un apicultor vecin!" ("Echitate conjugală").
Mă întrebam cum de nu l-am întâlnit mai des pe Mihai Enachi pe la saloane literare, lansări de carte și alte întruniri literare, dar când să aibă omul timp de toate acestea când are atâtea îndeletniciri cu mult mai serioase? Și, cu toate acestea, și-a găsit destul timp și pentru "Focul dragostei", un alt capitol, dar și pentru tot felul de "Definiții epigramatice", un "Carusel epigramatic", ca să nu mai vorbim de savuroasele înțepături cu confrații, total în acord și cu un mai nou "Duel pandemic". Dacă mai adăugăm aforismele și definițiile hazoase, n-ar trebui decât să remarcăm și grupajul de excelente rondeluri, pentru a avea completă "fișa de autor" a umoristului (aproape) complet.
În final, aș îndrăzni să spun, cu mâna pe inimă, următoarele: Nu știu cât de dulce este mierea lui Mihai Enachi, dar trebuie să fie al naibii de aromată, de vreme ce, după cum mi-a șoptit un apicultor rival, pe toată perioada iernatului, grupuri-grupuri de albine recitatoare din stupii lui îi prezintă non-stop Reginei epigramele, catrenele, aforismele, rondelurile pe care, iată, prin acest interesant volum de debut, le puteți avea și dumneavoastră la îndemână. Lectură plăcută!
