Un obicei funerar practic în zona Şiviţa-Tuluceşti, unic în România, ar putea intra în patrimoniul cultural al UNESCO, aşezând judeţul nostru pe harta destinaţiilor turistice culturale. Evident, este nevoie de consens politic şi promovare, dar premisele există.
Creatorul popular Paul Buța, gazda "Vetrei cu dor" de la Şiviţa, a fost cel care a remarcat obiceiul şi i-a sesizat importanţa: „După ce am terminat casa din Șivița și am transformat-o în muzeu tradițional, am observat că, de Sf. Ilie, se întâmpla ceva în cimitir la Șivița: mergeau oamenii cu pomi la cimitir și, dacă nu era mort, mă întrebam eu ce caută cu pomi la cimitir?! Ce legătură are Sf. Ilie cu pomul mortului?!”
Paul Buța a aflat că, de Sf. Ilie, localnicii se duc la cimitir cu o ramură verde încărcată cu bunuri și alimente pe care, după ce le „cântă” preotul, le dau de pomană. Creanga rămâne la mormânt, să fie „de sprijin” defunctului. Curios și totodată unic în țară este că ceremonia funerară este practicată pentru toți acei care s-au stins între praznicul Sf. Ilie din anul anterior și cel din anul curent.
Pentru a cerceta mai îndeaproape fenomenul tradițional și pentru a avea părerea unor oameni cu carte de vizită serioasă în domeniul folclorului, Paul Buța a invitat – cu sprijinul primarului Petrică Bratu – patru etnologi care, la rândul lor, au fost plăcut impresionați să constate vechimea și vitalitatea ritului.
„Aici, la «Vatra cu Dor», am adus o bătrână care să povestească cum a prins obiceiul, de când îl știe ea (de-atunci, când se punea în pom doar o cămașă, o izmană și o pălărie – pentru bărbați, iar la femei – cămeșoaia, o pestelcă și-o broboadă) și până în ziua de azi, când se pun pături de toate felurile, oglinzi și toate minunile în pom, probabil c-o să ajungă să pună și telefon mobil în pom, dar sper să nu se-ajungă acolo”, a spus, hâtru, Paul Buța.
În fapt, onorând memoria răposatului, se rupe o creangă (din ce în ce mai mare, cu trecerea timpului și înmulțirea ofrandelor) dintr-un arbore fructifer care i-a plăcut celui plecat dintre vii.
Pomul de Sf. Ilie este încărcat nu numai cu obiecte vestimentare, dar și cu alimente. Cele mai interesante aspecte sunt colăceii în formă de porumbel ori pupăză și scara din aluat. „Aceste forme pre-creștine care întruchipează sufletul răposatului, fie că-i numim porumbei, fie turturele, fie hulubi; diversitatea terminologică este cu adevărat interesantă, pentru că reprezintă același lucru. Pe de altă parte există scara pe care sufletul răposatului să se urce pentru a-și culege darurile”, a spus cercetătorul științific Doina Ișfănoni, care a continuat: „De asemenea, în pom sunt incluse cele trei forme specifice – panaghia, de fapt parastasul, care trebuie să aibă cinci sau şapte colțuri. De asemenea, „capul mortului” și covrigelul. Această triadă este așezată totdeauna la baza pomului, pentru a putea întruchipa sistemul de integrare a defunctului în planul celor plecați din neam.”
Din darurile care se oferă pe lângă pom reiese că, în mentalul colectiv, se păstrează <viața în oglindă>, ca reprezentare având – pe de o parte – veșminte de zi și veșminte de noapte, e pentru prima dată când văd că hainele care se adaugă pomului sunt în această dublă ipostază aduse; pentru că, de obicei, se dă un rând de haine, în funcție de sex și, bineînțeles, după moda timpului istoric în care ne aflăm. De această dată se adaugă și ținuta de noapte.”
Bineînțeles că pomul conține și elemente de rit creștin – icoana și candela.
Dr. Lucia Cireș, etnolog, a adăugat: „Am putut constata că fenomenul este încă viu, activ, au fost multe morminte la care s-a pus pom și m-a impresionat grija de a pune în pom sau alături toate obiectele de care se consideră că cel decedat are nevoie pe lumea cealaltă. De fapt, sunt obiectele de care noi ne folosim în fiecare zi și se consideră că și decedatul are nevoie de ele. Pătură, plapumă, haine de iarnă, haine de vară, lenjerie intimă, trusă de bărbierit, mărgele pentru femei și, bineînțeles, alimente cât mai diversificate.
Este o sărbătoare a comunității și, dincolo de semnificația ritualică, este un moment de întâlnire a celor plecați, de reunire a familiilor, o celebrare colectivă a celor plecați, și de unitate a celor vii cu cei decedați.”
Dr. Emil Ţîrcomnicu – etnolog, opinează: „Vedem că obiceiul este practicat de întreaga comunitate. Am avut surpriza de a merge în cimitir și să vedem cimitirul plin! Nu toți vin cu pomi, doar cei care au avut decedați între sărbătorile de Sf. Ilie, dar ceilalți dau și ei de pomană.”
Alexandru Chiselef – etnolog, spune că „e un obicei foarte rar care poate fi legat și de Moșii de Sf. Ilie. Acest obicei are șansa de a intra în patrimoniul național, dar poate, cu puțin ajutor, și în lista UNESCO, pentru că este viu, activ, e într-o continuă dinamică, ceea ce demonstrează faptul că este viabil și are posibilitatea de a se plia pe realitățile sociale ale vremurilor în care trăim; pe de altă parte, este asumat de către comunitate, cu mic cu mare, rudele, vecinii, cei care pregătesc pomul, dar și cei care-l primesc de pomană. Un fapt extrem de interesant e că această sărbătoare integrează riturile de trecere în calendarul de peste an, integrează sufletele celor decedați în ceata strămoșilor.”
Primarul Tuluceștilor, Petrică Bratu, s-a arătat interesat să promoveze acest obicei şi să-l includă pe agenda viitoarelor evenimente din comună: „Putem să ne mândrim că, și după 30 de ani de la Revoluție, anumite obiceiuri păstrate din moși-strămoși sunt practicate și azi. S-a constatat că acest obicei e unic în România. Tulucești e un obiectiv turistic de interes local, iar obiceiul ar putea atrage turiști. Voi propune Consiliului Local ca, în anii viitori, să organizăm un bâlci sau un eveniment mai de amploare și de interes pentru turiști.”
