Oglindă, oglinjoară... Între Istanbul și Egipt, plaja de la 2 Mai, București, Brăila și Galați...

Oglindă, oglinjoară... Între Istanbul și Egipt, plaja de la 2 Mai, București, Brăila și Galați...
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Angela Baciu, ”Spiegel scrie peste tot”, Ed. Charmides, Bistrița, 2021


Desigur, nu este o carte doar despre Marea Oglindă care... înregistrează totul! Dar poate fi apropiată de alte cărți care au sugerat cât de importante sunt „oglinzile” în… „ontologia umană”, începând cu o trimitere către un poet care simțea „o spaimă de oglinzi” (Borges eternul! Și eterna sa oroare față de oglinzi!), poetul argentinian scriind în „Oglinzile”: „...Ciudat e că sînt visuri, că-s oglinzi,/ (...) Profundul univers urzit de-oglinzi.// Şi m-am gîndit că Domnul se sileşte/ Să nalţe casă de nelocuit:/ Lumina e cristalul şlefuit,/ Iar umbra este visul ce-mpînzeşte.// Făcut-a Domnul nopţi care pulsează/ De vise, şi-a făcut oglinzi. Perplex,/ Să simtă omul că e doar reflex/ Şi vanitate-Aşa ne-nfricoşează.”

Angela Baciu, fără spaime, demitizează… „Țara oglinzilor” lui Alice, de fapt „Țările...”, aduce experiența pandemiei în planul Scrierii (care oglindește și ea, abisal), sfidând Moartea, chiar dacă… ea, Moartea, sună la telefon în final de carte, oglinda-oglinzile fiind, totuși, ceva firesc, poeta neinsistând asupra raporturilor om-divinitate, deși și „Dumnezeu scrie peste tot”, dacă ești un pic mai fanatic… religios/teologic decât media! Sic! Cu alte cuvinte, nu se dedă la subtilități teologice, dar aproape de la început, via Leonard Cohen, pe care-l citează, dă Luminii ceea ce este al ei: „Există o crăpătură în toate. Și aici intervine lumina.” Este motto-ul de la prima parte a cărții, „nu intrați în cercul meu!”, carte care are pe copertă o lucrare de Iulia Șchiopu, o pictură în care oglinda este esențială, mai ceva ca în povestea Albei ca Zăpada… De fapt, în linii mari această carte a Angelei Baciu, ființa ei ( a cărții, a textului) se zbate între un avangardism neosuprarealisto-dadaist (unde oniricul, controlat sau nu, teoretic, are rolul său: „nu știu când a trecut ziua asta m-a tot bântuit Anikulapo africanul oare l-am cunoscut în tren sau e doar în mintea mea încep să-mi pun atâtea întrebări ce e real ce vis” - p.96) și un neo-existențialism quasi-agnostic, mizând și pe intertextualitate.

Pe coperta 4, nominalizatul României pentru Nobel Norman Manea scrie: „O culegere de fragmente literare din atelierul sau budoarul unei foarte înzestrate scriitoare care lasă frazele – adesea superbe – să-și încerce sau revele magnetismul și misterele, într-o destinsă joacă a destinului. De Angela vom mai auzi elogii nu puține!”), poemul care trimite la titlul cărții (sau invers!) fiind la pagina 72: „spiegel// spiegel scrie peste tot. spartă în mii de cioburi// nu îmi pasă vreau doar să îmi fac sprâncenele dar creionul nu merge pe linia știută ci după cioburi… toto desenează forma cioburilor pe sprânceană arcadă obraz nu mai văd bine parcă e un caleidoscop sau o pictură cubistă zice T. (...) și pe fruntea mea scrie spiegel și în tavan și în farfuria goală rămasă de la prânz (a fost supă de roșii) începe să mă usture litera sa că doar n-oi fi apăsat prea tare (...) din litera p începe să curgă un firicel de sânge (...) chiar nu mai văd nimic nici fața mea nici oglinda spartă // ești egipteancă? ești egipteancă?”...

Referințele culturale sunt numeroase, numesc doar câteva: Agatha Christie, Marin Preda, Collodi, Mircea Eliade, Brecht, Flaubert, Nichita Stănescu, Mihai Ursachi, Umberto Saba, Nora Iuga, Nina Cassian, Salom Alehem, Tolstoi, Anna Karenina parcă fiind un fel de invitată specială: „trenul vechi tocmai intră în gară e verde aproape nu se vede de aburi femeia cu pălărie și mănuși albe își strânge în brațe băiatul. ăsta e un tren? pare mirat băiatul. Anna Karenina zâmbește, citesc pe tren numărul 61333 lumea se urcă grăbită. contele Vronski nu a venit încă. ... Anna nu o să moară azi.// Anna nu.” (p. 17)

În altă ordine de idei, Angela Baciu ne propune un fel de… balet interior (cunoscătorii, prietenii știu de ce!), cu invitați la fel de speciali, precum Fokine („născut la sankt petersburg”… cu principiile următoare: „1. orice mișcare în balet nu este o sumă de pași, ci un răspuns la subiectul și la caracterul muzicii. 2. dansul și gesturile în balet nu au sens decât dacă slujesc exprimării unui act dramatic. 3. balerinul trebuie să fie expresiv din cap până-n picioare…”, p.44), Diaghilev, Rudolf Nureyev (care spunea că „un pas de deux este un dialog de iubire”, p.68), roluri precum Frollo, Karenin, Rotbart, Petrucchio, Escamillo, brahmanul…

Se poate deschide și subiectul orientalismului (sau, dacă vreți, de la un punct dat, „istanbulismul literar” al) Angelei Baciu, care ne aduce aminte că la primii pași în arena literară i s-a spus că este o nouă Chiră Chiralină, care poate avea ca „semn de carte” „trandafirul de ierihon” (cu care vorbește uneori poeta: „îmi povestește cum e în deșert”, p.13, 53 și 60), exotismul punctând în fel și chip:

„locul 15, vagonul 2. e african. are părul mare creț mă întreabă dacă vorbesc limba lui. (...) zice că nu a mers niciodată în egipt. zâmbesc. și ce treabă am eu? păi, cum, nu ești egipteancă? nu.” (p.23)

Cum spuneam mai sus, de aici plecând, deseori nu mai știi, împreună cu naratoarea, când este realitate, când vis (nu negăm realitatea visului!) naratoarea devenind, parțial, un fel de egipteancă care nu știa că este… egipteancă, fiind un fel de Hatșepsut, Nefertari, Nefertiti sau Cleopatra, inserțiile cu amintirile/ visele din Istanbul contribuind la o levantizare aproximativă a textului, atmosfera „literară” fiind clar orientalizată, cu culori, imagini, parfumuri, miresme, gusturi, personaje…

Avem „vis 1”: „alerg de pe o stradă pe alta. intru în prăvălii colorate poftă de cataif poftă să dansez în picioarele goale îmbrăcată în șalvari. în piața de pește din Balîk Pazarî mă privește. nu mă recunoaște prin voalul lăsat.” (p.31)

Avem și o visare dorință: „visez să ajung în Egipt să port kalasiris (robă) șal colorat și sandale de palmier sunt Regina din Karnak? dă-mi oglinda” (p.58), încetul cu încetul întrebarea „sunt egipteancă?” devine obsedantă. „of, iar am dat cafeaua în foc/ sunt egipteancă?”, p.59, se țese literar o quasi-psihoză (unde „ochiul ăla magic albastru care îți poartă noroc și-ți ține de deochi” nu prea are succes!), în „Vis 6” (p. 66) se ajunge „în cafeneaua Rabia Kadîn lume multă. Efendi, maestrul cafegiu pregătește ceștile. același ritual în fiecare zi poartă mănuși albe cafeaua se aduce pe o tăviță din aur cafetiera e argintată două cești albe mici îmbrăcate și ele în aur își așteaptă rândul// (...) joia îmi place să beau cafea turcească și să port turban”. În „Vis 8” aromele înving totul: „miros de nucșoară șofran coriandru aburi de ceai turcesc baclava în marele bazar din Istanbul. am ajuns cu tramvaiul până în stația Beyazît-Kapalî- Çarsî. privesc Moscheea Albastră. da, aici m-am născut, picioarele mele au mai mers pe aceste pietre.// Muezinul cheamă la rugăciune cu fața spre Mecca.” (p.73)

La urma urmelor, din relecturi și ultimul text, oarecum rezumativ-explicativ,„Camera cu 5 pereți”, înțelegem că mai degrabă este o carte… cosmopolită, mai degrabă decât constantinopolitană sau levantin-orientală, deși există această propoziție: „Nopțile (ca în „O mie și una de nopți”) Șeherezada se dezvăluie misterios în vise scurte și intense.” (p.105)

foto Simona Andrei

Citit 1171 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 August 2022 13:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.