Astăzi, poetul Ion Chiric ar fi împlinit 70 de ani. Dar, vorba lui Nichita Stănescu, "n-a fost, n-a fost aşa!".
Să ne amintim de poeţi, să le citim cărţile şi să le dorim drum bun în marea călătorie spre naşterea următoare!
Din când în când a învăţat să moară de tot şi sclav în ochii amândoi: singurătate perpendiculară, cuţit înfipt cu vârful înapoi.
Cere-i ce vrei. Acum are de toate: merinde şi mirare până când nu se usucă Luna şi nu cade ca o gutuie, toamna, pe pământ.
Cere-i acum. Nu sta la îndoială, nu aştepta să fie mai puţin, fiindcă drumul robilor înşală şi mire şi iubire şi pelin.
Fiindcă nu există nemurire. Doar sumă de minciuni fără sfârşit: un hohot cinic, un surâs subţire de creator isteric şi smintit.
Va fi demult o stare de fântână, un dor legat de timpul crucifix: fiinţa-n piatră sângele-şi amână şi strigă prin retina unui sfinx.
O perpendiculară pe lumină, din urma unui înger ostenit, sub masca disperării se înclină adevărat şi fals şi infinit.
Nec plus ultra!
