Glonţul este un simbol al efectului pe care îl creează impactul cu lumina, cu îngerul. Îmi place cum sunt aşezate poemele pe orizontală ... în linia sa: fior religios cu fior liric, fior filosofic. Mi-a plăcut: „căci neiubirea este şi ea un fel de moarte, puţin”. (Gabriel Gherbăluţă) „Este un mod de a scrie dum-dum. Stela Iorga îşi păstrează ritmul cu care ne-a obişnuit, un ritm aproape infernal, care dă şi muzicalitate textului. Are frusteţe şi expresii memorabile: «pe mine mult ciuruita», «dreaptă şi inflexibilă ca moartea», «la umbra bonsaiului în lume». Stela îşi păstrează o anumită înălţime, se vede că urmăreşte să se autodepăşească, dar o să fie greu să depăşească volumul A. Deuville”. (Ionică Avram) „Imaginea cu pisica mi-a trezit amintiri neplăcute: cu o pisică albă, moartă de la care puii încă sugeau. O poezie foarte bună scrisă de Stela, unul din brandurile acestui cenaclu.” (Ioan Gh. Tofan) „Sunt texte dense, în aceeaşi tonalitate, în aceeaşi stare, o plângere continuă. Este multă ironie muşcătoare la adresa semenilor. Sunt texte crude - dar apare şi puritatea care ar compensa tragismul vieţii: «ochii acestei păsări mi se înfig în inimă ca două ace», «mâinile Domnului ţintuindu-mă în insectarul lui»”. (Cristina Nedu) „Este foarte greu să vorbeşti la o singură audiţie a acestor poeme. Cred că există foarte multă luptă în poetă: între sentimente şi materie, între suflet şi existenţă chiar”. (Ecaterina Păun) „Seara asta este absolut specială prin profunzimea poemelor citite, pe care le văd ca pe nişte poveşti (aşezate culcat), în care onorezi toată suferinţa ca pe un foc … care a modelat omul care ai devenit. Şi toate gloanţele acestea sunt nişte trepte pe care tu ai urcat şi ai ajuns la Poezie. Suferinţa are şi ea un rost - ca cheie a înălţării: «pipăi lumea Ta în Braille»”. (Cristina Neacşu) „Expresionismul prizat de poetă este evident, acesta continuându-se pe mai multe volume până la poeziile de azi. Este o poezie gravă, marcată de conflictul cu divinitatea şi de cel cu realitatea tragică, grotescă. Deranjează anumite repetiţii de cuvinte şi de expresie poetică. Trebuie remarcat faptul că este o poezie care nu îţi propune o eliberare estetică, ci te atrage în această lamentaţie, în această angoasă, în care cititorul nu este avantajat din punct de vedere terapeutic. Poeta scrie într-un vas lacrimal-cioranian, puternic străbătută de fiorul creatorului dezlănţuit şi înlănţuit , fixându-şi, probabil, prin scris, o curăţare spirituală, o copie a mântuirii ce va să vie.” (Leonard Matei).
Astăzi, 11 noiembrie, Iulian Voicu citeşte, de la ora 18,00, la sediul de pe Domnească al „Vieţii libere”
