Pagini pentru o istorie cât mai detaliată a Dunării

Pagini pentru o istorie cât mai detaliată a Dunării
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cele mai noi cărţi ale cercetătorului Tudose Tatu, „Afurisita strâmtoare de Sulina au Sünne Boğazî, 1741-1786” şi „Aspre vremuri în Bogazul de Sulina turcesc, 1786-1812”, sunt despre istoria oraşului Sulina, dar nu numai. Mai exact, precizează autorul pe o pagină mass‑media, aceste volume „tratează istoria Dunării maritime în perioada menţionată, amenajările hidrotehnice (far, faruri, diguri turceşti, hărţi maritime, căi navigabile, construcţii navale, tipuri de vase dunărene etc)”. E o altă istorie, complet necunoscută. Cărţile au apărut prin contribuţia domnilor Victor Iancu şi Nicolae Chichi, de la firma Europolis şi Delta Nav din Tulcea şi a Doamnei Elena Botea, preşedinte CA al CNFR Navrom Galaţi, sub egida Editurii „Axis Libri”.

În volumul al doilea, de pildă, avem şi un capitol intitulat „O scurtă descriere a Galaţilor”, relatată de un „călător de zile mari, membru în suita unui ambasador”, din acele rânduri aflându‑se câte ceva despre moda vremii, despre urmări ale unui război, despre comerţ, construcţii de nave şi câte şi mai câte!

La urma urmelor, este vorba despre istoria unor meleaguri de la Dunărea de Jos, în context central şi est-european, practic trei sferturi de secol fiind prezentate în fel şi chip, firul roşu fiind însă o cercetare a Sulinei şi a canalului, documentarea fiind deosebit de serioasă, de la arhive, biblioteci, presa vremii, diverse însemnări, jurnale (de călătorie, cum este cel mai sus amintit, al lui Johann Christian Gustav von Struve, diplomat german, publicat la Paris în anul 1802) ş.a.m.d. Nimic nu scapă atenţiei cercetătorului, de la piraţi (cărora le-a dedicat alte cărţi!), Insula Şerpilor, campanii militare, un recensământ al tătarilor din Bugeac, construcţii, reconstrucţii, cuceriri şi căderi de oraşe, activităţile de spionaj ori consulare, mişcări diverse de populaţii (de pildă, dezertori ruşi care populează Ismailul şi cazacii zaporojeni, maloruşii, care sunt angajaţi în flota turcească, deportări în Rusia ale unor locuitori din Hotin, Bender, Akkerman şi Chilia, importanţa farurilor, tipuri de corăbii, epidemii, cartografieri, tratate mici şi mari (precum cel de la Kuciuk Kainardji, de pildă), taxe de far, de pilotaj…

Talentul de prozator al lui Tudose Tatu se reflectă perfect în introducerea la primul volum, pe care, dacă o reciteşti după parcurgerea tuturor textelor, capitolelor, te face să exclami: opera lui Tudose Tatu este aidoma Deltei Dunării şi intrării pe gurile Dunării, aşa cum le descrie el cu avertisment: îţi trebuie niţică cultură generală, dragoste de istorie şi adevăr, curaj… Urmaş demn al lui Radu Tudoran (genetic cu siguranţă al regretatului Eugen Teodoru, căruia îi este nepot), scrie:

„Aşa că trebuia să-ţi faci cruci mari şi dese, că dracul era bătrân. Şi nu făcea deosebire, fie că erau caicuri, ghimii, tombaze, bolozane ori cârlace etc., fie că erai încărcat sau nu, cu pânzele în vânt ori coborâte când trăgeai la vâsle, el avea grijă să-şi fluiere abia, abia auzit cântarea molatecă ce te atrăgea, te tămâia, te îndemna la linişte, amorţind veghea de parcă beai afion de cu dimineaţă”, dracul fiind precum o armată de sirene vechi de pe vremea lui Odiseu, ademenind priveliştea cimitirului de corăbii făcându-ţi pielea de găină:

„…în depărtare nişte cruci de necredincioşi înnegrite de zăbava timpului, răsărind din străfundurile mării turbate, catartele corăbiilor de Ţarigrad, ori bolozanelor de Ibraila cu duzina înghiţite de furtunile năpraznice.

Erau împrăştiate în apele puţin adânci ale coastei, colo trupuri întunecate apărând deasupra valurilor gălbui, dincolo capete de arboradă, pe ţărm câteva coaste şi varange, schelete ce putrezeau în soare.

Se îngrămădeau, unele ciotcă, pe ţărmul de miazăzi, pe limba de nisip ce înainta mai mult înspre largul mării precum un kindjal - un pumnal de asasin.”

Dar ispitele literare sunt degrabă trecute în umbră (Tudose Tatu a debutat la o prestigioasă revistă literară cu proză! Este vorba chiar de… „România literară”!), trecându-se la descâlcirea izvoarelor istorice, rezultând şi nişte portrete de personalităţi (multe uitate sau prea puţin cunoscute) demne, totuşi, şi de mâna prozatorului! Beşir Aga (mare dregător, aprox. 1655- 1746, aproximativ 30 de ani fiind unul dintre marii reformatori ai Imperiului; istoria otomană este, evident, la mare cinste! De la marină comercială la subtilităţi legate chiar de Marele şi fascinantul Istanbul-Constantinopol), Al-Haj al-Khalil Aga, Ahmed Vasîf Efendi, amiralul Charles Knowles (nu vă uitaţi la nume, că slujea pe altcineva!), Joseph Mikosha, Mavrocordaţi, evident, Jean-Frederic de Chabannes, marchiz de Curton şi de la Palice, Joseph Frederic Georges Trametz, baron de Brentano, Jean Baptiste Lechevallier, Alexandre de Langeron, François Kauffer, Ivan Severin, Cook sau Kouck, ca să dăm doar câteva nume…

Cu satisfacţia istoricului, este identificată, de pildă, „prima comandă menţionată de documente”, prima comandă de construire a unor corăbii la Galaţi, de tombaze/ tombazuri mai exact, cumva înainte de luna septembrie a anului 1743.

Cum zice Victor Cilincă într‑una dintre cele trei postfeţe (una e semnată de Săndel Dumitru, cealaltă de Mirel Floricică) de la volumul I, „Tatu face legătură între cărţi şi jurnale, citeşte şi presă veche, compară cu ce ştie, gândeşte logic, deduce ca un

Holmes actual, realizând un fel de… triangulaţie istorică, extinzând planurile trecutului nostru în trecutul european.

Când descoperi primul ceva, avant la lettre, eşti un pionier norocos, dar şi trudit, iar Tatu nu numai că a descoperit, dar a mai dat la întors destule lucruri deja recunoscute, comod, ca bătute în cuie!” La o recentă lansare care a avut loc în cadrul Salonului „Axis Libri” de la Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia” Galaţi mulţi dintre prieteni au văzut că entuziasmul său este de neclintit, că ar fi în stare să vorbească despre subiectele din cărţile sale 24 de ore din 24, la acea lansare anunţând noi şi noi cărţi, cu surprize.

Aşa cum scrie pe coperta a IV-a a volumului II, „Povestea Dunării maritime, a Galaţiului şi Sünne Boğazî”, e lungă, mai lungă decât un ghem baban de chilim turcesc, obligatoriu roşu, verde ori negru, după culorile flamurilor cuceritoare ale Profetului.

Situată la capăt de drum fără pulbere, izolată de restul lumii vechi şi noi, Sulina reprezintă o destinaţie mai mult sau mai puţin exotică pentru cei de azi. (...) Această carte aduce lumină în istoria neştiută şi devenirea ei din vremea stăpânilor osmani…”

Strict referitor la Sulina, cele două cărţi se adaugă altora cu acelaşi subiect: „Sulina: Asalturi însângerate. 1854”, 2009; „Farul bătrân de Sulina: Adevărul dezvăluit”, 2012; „Cheia Dunării împărăteşti: Sulina cea mâlită”, 2013; „Tainice rapoarte din Sulina cea neastâmpărată, 1852-1857, 2015 ş.a., ceea ce ne confirmă că Tudose Tatu este unul dintre cei mai împătimiţi cercetători ai subiectului.

Este un fel de declaraţie de dragoste matură, serioasă, de apreciat în aceste vremuri în care frivolismul zeului Marte îşi dă iarăşi în petic, dorind rescrierea istoriei.

Citit 962 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Noiembrie 2022 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.