Pelerinaj la mormântul Cocuței Conachi

Pelerinaj la mormântul Cocuței Conachi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

O adevărată eroină a anului 1859, Cocuța Conachi, fiica poetului Costache Conachi, și-a demascat soțul, notoriu trădător de țară, dând astfel o mână de ajutor esenţială pentru realizarea Unirii Principatelor Române.

Turcii îi promiseseră soţului său - Nicolae Vogoride, locțiitor de domn pe tronul Moldovei - că, dacă îi va obstrucționa pe unioniști și rezultatul din divanul ad-hoc va fi negativ, va fi numit domnitor cu drepturi depline. Vogoride și-a îndeplinit misiunea și soarta celor două Principate (Moldova și Ţara Românească) părea pecetluită pentru multă vreme.

Cocuța nu a renunțat și a descoperit niște scrisori prin care câțiva diplomați ai Porții Otomane îl învățau pe Vogoride cum să falsifice rezultatul alegerilor. După publicarea acestora în Occident, s-a iscat un scandal diplomatic imens. Testul electoral s-a repetat, cu succes pentru unioniști, iar în calea Unirii nu mai era niciun obstacol.

După ce și-a sacrificat familia (Cocuța avea trei copii cu Vogoride), eroina s-a recăsătorit cu un înalt diplomat italian şi, împreună, au adus pe lume cinci copii. La vârsta de 41 ani, Cocuța s-a îmbolnăvit grav. Pe patul de moarte l-a rugat pe soțul ei să o înmormânteze în pământ românesc, la Țigănești.

Scriitorul Vasile Ghica a încercat, în ultimii zece ani, să o integreze pe Cocuța Conachi printre marile personalități tecucene. Nu a reușit, întrucât s-au opus câțiva intelectuali cu evidente influențe politice. În consecință, pe 24 ianuarie 2022, scriitorul a organizat, împreună cu Fundația Pelin și cu Protopopiatul Tecuci, un pelerinaj la mormântul eroinei. Au fost de față parlamentari, un ministru, înalți demnitari, elevi, cadre didactice, tecuceni, săteni (circa 400). Participarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a transformat manifestarea într-un triumf. Mesajul întrunirii a fost clar: România de astăzi nu-și găsește linia de plutire deoarece a renunțat la sentimentul patriotic. Singura salvare nu poate fi decât reclădirea, cât mai grabnică, a vechiului simțământ românesc.

Ediția a doua a Pelerinajului va avea loc pe 24 ianuarie 2023, începând cu ora 9,00. Evident, nu va lipsi ÎPS Părinte Casian, care pregătește câteva momente surpriză. Va fi lansată, cu acest prilej, ediția a doua a volumului "Cocuța Conachi, eseu despre eroina din umbră", apărut recent la cunoscuta Editură ”Eikon”. Locuitorii din zonă, dar și cei aflați în trafic sunt rugați să participe la această impresionantă manifestare. Satul Țigănești se află la doar 3 kilometri nord de Tecuci (spre Bârlad).

Iancu Aizic

Citit 986 ori Ultima modificare Duminică, 22 Ianuarie 2023 09:16

1 comentariu

  • postat de Gigel
    Luni, 23 Ianuarie 2023 16:24
    5.13.170.***
    Din pacate istoria nu prinde la tineretul avid de bani multi si fara munca si care se ghideaza doar dupa tot felul de bizari si infractori.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.