De ce la teatre nu se poate?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De la apariţia OUG 63 privind reducerea angajaţilor din administraţia locală şi până în acest moment, de toţi s-au îngrijit primarul şi consilierii locali, mai puţin de actorii celor trei teatre! Cele trei instituţii de cultură rămân în continuare cu un mare semn de întrebare deasupra capului, iar tăcerea din partea autorităţilor locale lasă să se înţeleagă că administraţiei chiar nu îi pasă de arta gălăţeană.

După cum se ştie, la apariţia OUG 63, prim-ministrul Emil Boc, dar şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, au făcut precizări clare cu privire la restructurările din instituţiile de cultură; au spus că nu din această zonă ar trebui să provină cei mai mulţi disponibilizaţi.

Pentru o mai bună protejare a instituţiilor de cultură, Kelemen Hunor a declarat chiar că  acele instituţii de spectacole din ţară care nu au fost înfiinţate de autorităţile locale, ci de Guvern, nu cad sub incidenţa OUG nr. 63/2010.

În traducere liberă, pentru viaţa culturală a Galaţiului, acest lucru înseamnă că Teatrul Dramatic „Fani Tardini” nu este supus restructurărilor, în schimb, Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, da…

Două şedinţe de consiliu… degeaba

Pentru  lămurirea situaţiei celor trei teatre gălăţene, aleşii locali au purtat numeroase discuţii în comisiile de specialitate şi s-au întâlnit în două şedinţe, una ordinară şi una de îndată. Asta nu înseamnă însă că lucrurile s-au şi lămurit…       

Iniţial, aleşii locali au adoptat în cadrul unei şedinţe CL de luna trecută, un proiect de hotărâre prin care se lua act (?!) de faptul că Teatrul Muzical a fost înfiinţat de Ministerul Culturii. Cum imediat au apărut voci despre faptul că nu asta este realitatea, proiectul de hotărâre a rămas… în aer.

Adică, de la Prefectură nu s-a anunţat dacă proiectul a fost sau nu validat, iar o declaraţie oficială în acest sens am putea afla probabil săptămâna viitoare, când prefectul se va întoarce din concediu.

Ulterior, în cadrul unei şedinţe de îndată, departe de ochii presei, aleşii locali au decis, iute, ca Teatrul de Păpuşi să fie comasat cu Teatrul Dramatic, însă asta nu înseamnă că toate posturile sunt în continuare garantate! 

S-a mai decis, se pare, şi numărul de posturi pentru Teatrul Muzical, fără, însă vreo referire clară la reorganizări… Există, însă, ideea potrivit căreia majoritatea artiştilor de la Muzical vor fi preluaţi de Fundaţia Andreiana Juventus, în cadrul căreia OUG 63 nu s-ar putea aplica.

Citit 541 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.