Locuitorii Samariei, una din provinciile Ţării Sfinte, situată între Galileea de Nord şi provincia Iudeea - în sudul Ţării Sfinte, erau un amestec de mai multe popoare; asemeni şi credinţa lor „un amestec între credinţa mozaică şi împrumuturi din religii păgâne”, ne spune Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel. Samaria a fost locuită de arieni după ce israeliţii au fost duşi în exil, în Babilon.
Sichem - al doilea Legământ
Astăzi, după două milenii de la venirea în Trup a Mântuitorului Iisus Hristos, Fântâna lui Iacov este singurul loc de pelerinaj ortodox din Samaria, fântână deasupra căreia este ridicată o biserică greco-ortodoxă. Tradiţia existenţei fântânii cumpărată de Patriarhul Iacov de la urmaşii lui Hermon (Emmor) Heveul, întemeietorul oraşului biblic Sichem, (Facere 33,18) este mai veche şi vine din timpuri precreştine.
Dar să ne oprim puţin în aşezarea Sichem (azi Nablus) - prima cetate a Samariei aşezată între doi munţi - Ebal şi Garizim. Trebuie să ştim că aici, din iconomia lui Dumnezeu, în vremea lui Iosua a fost reînnoit Legământul lui Dumnezeu cu evreii, abia reveniţi din pribegia egipteană. Moise i-a eliberat şi i-a scos pe evrei din Egipt, după ce au pribegit în pământ străin vreme de patruzeci de ani, dar Iosua i-a readus efectiv în Pământul Făgăduinţei, în ţara Canaanului, loc corespunzător cu vechea Palestină.
Aflăm acestea îndeosebi din Cartea lui Iosua care este succesorul, urmaşul testamental al lui Moise. Moise i-a eliberat din robia egipteană; însă Iosua a primit misiunea de a-i aşeza în Canaan, pământ făgăduit evreilor - unde curg lapte şi miere - încă de pe vremea lui Avraam. Iosua se mutase din Silo în Sichem, loc sfânt legat de istoria patriarhilor.
În această cetate, Sichem, potrivit Vechiului Testament, reţinem din Cartea lui Iosua, că succesorul lui Moise - Iosua - a primit misiunea de a-i aduce efectiv pe evrei în Pământul Făgăduinţei. Tot aici, la Sichem, Iosua reînnoieşte Legământul evreilor cu Dumnezeu şi le ţine o cuvântare despre calităţile, despre slăbiciunile poporului evreu şi despre necesitatea de a alege cui anume doresc să slujească.
„Dumnezeilor părinţilor voştri de dincolo de Râu (adică de Eufrat, în Mesopotamia) sau dumnezeilor Amoreilor în a căror ţară locuinţi? Eu şi casa mea Îi vom sluji Domnului, că Sfânt este!”, spune Iosua poporului său. Şi ce promisiune mare face poporul, pe care o va uita adesea!...
„Departe de noi gândul de a-L părăsi pe Domnul şi de a sluji la dumnezei străini. Domnul Dumnezeul nostru, El este Dumnezeu; El ne-a scos pe noi şi pe părinţii noştri din ţara Egiptului. El ne-a păzit în toată calea pe care am umblat şi prin toate neamurile prin care am trecut. Domnul a izgonit din faţa noastră pe Amoreu şi toate neamurile care locuiau în ţara aceasta; iar noi Îi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru” (Iosua 24, 14-18)”.
„În amintitul context istoric, aceasta este promisiunea „poporului evreu”, promisiune-legământ de care iudeii vor uita adeseori, la fel ca şi noi astăzi. Dar, la revenirea în Canaan, în pământul vechii Palestine, evreii sunt bucuroşi relatând despre revenirea în pământul părinţilor, despre mormintele părinţilor. De aceea, vor aduce din Egipt inclusiv osemintele lui Iosif: revenirea în „Pământul Sfânt” nu este rezultatul unei lupte armate, ci este „lucrarea lui Dumnezeu”, este împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam.
Sichemul, locul unde Mântuitorul a convertit la Dumnezeu pe Samarineancă, a devenit capitala noului regat în jurul anului 933 înainte de Hristos (I Regi 12) şi pentru a le împiedica orice legătură între supuşii săi şi locuitorii regatului de sud - Iuda - Ieroboam a zidit pe Muntele Garizim un templu, unde a introdus cultul viţelului de aur, practicat de evrei la ieşirea din Egipt.
Templul a fost distrus de Ioan Hircan - din familia Macabeilor sau Hasmoreilor în anul 129 înainte de Hristos. Atunci a fost ruinat întregul oraş. Sichemul a fost rezidit de către romani mai la vest şi i s-a dat numele de Neapolis (în greacă), iar arabii i-au zis Nablussau sau Naplus.
Ajuns în Sichem, Iosua atrage atenţia evreilor asupra înclinaţiei lor de a se închina idolilor şi îi şi previne că ori de câte ori iudeii vor uita Legământul făcut de Moise şi de Avraam, de atâtea ori Dumnezeu lui Moise şi al lui Avraam - Cel care ni se înfăţişează în Vechiul Testament cu un acut simţ pedagogic - îi va pedepsi pe israelieni…
Reveniţi în Pământul Făgăduinţei, fiii lui Israel au adus din Egipt şi osemintele lui Iosif, unul din cei doisprezece fii ai lui Iacov, pe care le-au îngropat la Sichem.
Biserica - Fântâna Vieţii veşnice
Vă întrebaţi care din cei cinci Iacobi, menţionaţi în Noul Testament, este „cumpărătorul” fântânii unde Iisus Hristos a întâlnit-o pe Femeia Samarineancă, unde Duhul lui Dumnezeu (Ioan 4,4-30) S-a revelat acestei femei de alt neam şi care nu-L cunoscuse până atunci pe Dumnezeu.
Iacov, în traducere „Ocrotitorul de Dumnezeu”, este nepotul Patriarhului Avraam şi „părintele poporului Israel” (Matei 1,2; Luca 3, 34, Ioan 4, 5; 6, 12). „Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacov, Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui...” (Matei 1, 2).
Isaac a mai avut un fiu, pe Esau, şi acesta din lăcomie i-a vândut „dreptul de întâi născut” fratelui său Iacov, „pe un blid de linte”. Lui Iacov i se mai spune şi Israel, numele primindu-l de la Dumnezeu... „De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei chema, căci te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai biruit” (Facere 32,28). Şi ne încredinţează Scriptura că de atunci neamul şi „Casa lui Iacov” se numesc neamul şi „Casa lui Israel” (Luca 1, 33, Fapte 3,13, Evrei 11, 9, 20-21).
Iacov a fost căsătorit cu verişoarele lui - Lia şi Rahela - şi el este tatăl celor 12 fii, între care şi Iosif, cel care a fost înstrăinat (vândut) de fraţii săi ca rob în Egipt. Se spune că el şi oamenii lui au săpat fântâna din Sichem (are vreo 23 de metri adâncime), loc în care pelerinii creştini astăzi se închină, pământul fiind sfinţit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.
În veacul al cincilea, după ce Biserica Dreptmăritoare a ieşit din catacombe, deasupra fântânii a fost ridicat un sfânt locaş de închinare pentru creştini. În timpul unei revolte a samarinenilor, petrecută în 485, prima biserică a ars şi a fost refăcută în veacul al VI-lea de Împăratul Justinian. Nici aceasta nu a rezistat, fiind rasă de pe faţa pământului de năvălitorii perşi şi arabi. Cu ceva ani în urmă, Patriarhia de la Ierusalim a încept zidirea unei Biserici mari, deasupra unei capele care exista deja…
Credem că Fântâna lui Iacov este un motiv în plus să înţelegem că participarea noastră la Sfânta Liturghie, la viaţa Bisericii ne aduce „Apa Vie”. Fiindcă „Fântâna Vieţii” Veşnice este Biserica lui Hristos. Vom încheia şi noi modesta incursiune în Samaria în ton cu cererea Samarinencei, după ce L-a cunoscut pe Hristos: Dă-ne, Doamne, şi nouă această apă vie, ca să nu mai însetăm niciodată!
