Să ai grijă şi să educi unul-doi-trei copii nu e deloc simplu în aceste vremuri. Când eşti în Biserică, gestul de a-l descopri pe Celălalt ţine de armura sufletului şi de vocaţia de a fi părinte. De aceea, la Aşezământul Filantropic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, experienţa creşterii şi educării (de 10 ani, în regim de rezidenţiat) a celor 30 de copile a dat roade.
De doi ani, lângă vechiul aşezământ a apărut o casă nouă, graţie Proiectului „Speranţa”, prin care s-a putut construi pe bani europeni Centru de zi „Speranţa”. Tot de doi ani, aici, au trecut în grija părintelui director Cristian Podaşcă şi a celor câţiva pedagogi alţi 60 de copii, care - din diverse motive - riscau să abandoneze şcoala.
În 15 cazuri, părinţii sunt plecaţi în străinătate şi nu s-au mai interesat de proprii copii; câţiva dintre micuţi sunt bolnavi şi restul provin din familii cu probleme sociale.
Astfel, cu binecuvântarea Arhiereului locului, Înalt Prea Sfinţitul Casian, la Centrul „Speranţa”, pe lângă activităţile şcolare, un rol însemnat îl au activităţile duhovniceşti, susţinute de părintele Cristian Podaşcă - directorul aşezământului şi de maicile mănăstirii.
Învăţături şi învăţăminte
Care este folosul acestor activităţi, ne-au spus chiar beneficiarii... „Am învăţat ca în perioadele de post să ne pregătim pentru a ne spovedi şi pentru a ne împărtăşi”, ne spunea Anda, o fetiţă de 11 ani care ne-a vorbit despre păcat.
„Au cei mici păcate?”, a venit întrebarea noastră. Şi am înţeles că „da!”. „Mai înjurăm, nu suntem cuminţi, a adăugat un băiat... Şi ca să ne ierte Dumnezeu, trebuie să mergem la părinte şi să ne mărturisim păcatele ca să intermedieze pentru noi la Dumnezeu şi să ne ierte; că dacă nu-i zicem duhovnicului relele pe care le facem, nu ne iartă Cel de Sus de acel păcat...”
Şi dincolo de lecţia despre mântuirea sufletului, am înţeles că problemele sufleteşti ale acestor copii sunt multe şi complexe, iar părintele Cristian - tată pentru 92 de copii, i-am inclus şi pe cei doi de acasă - încearcă să ajungă acolo unde sunt problemele micilor asistaţi şi să prevină unele dureri, unele neplăceri. De aceea, asistenţa duhovnicească este completată de consilierea psihologică a domnişoarei Crihană.
„Lucrând cu copiii mi-am dat seamna că e greu să intri în sufletul lor şi atunci, cercetarea ne dă alte posibilităţi, ne explică psihologul. Când simt că nu e ceva în regulă, le dau copiilor şansa să deseneze. De cele mai multe ori, copii nu ne spun nouă, celor mari, problemele lor, dar ei sunt preocupaţi de multele necazuri din casă şi, adeseori, tristeţea li se citeşte pe faţă... De aceea, când doresc să aflu stare lor de suflet îi pun să deseneze”.
Am văzut şi noi desenele câtorva dintre cei 60 de copii de la Centrul de zi „Speranţa”. Acestea nu reflectă atât talentul lor artistic, cât mai ales mărimea bucuriei sau necazurile din familie...
Unul dintre băieţi, a cărui mamă urma să plece în străinătate, a desenat o casă, iar la fereastră un copil aşteptând. Sugestiv, nu-i aşa?
O altă temă este cea a familiei; un copil, o fetiţă, a făcut o reprezentare sugestivă. Deşi cu părinţii fără serviciu, acea fetiţă a reprezentat familia ei ca o triadă de flori, iar deasupra Soarele strălucind. Bine ar fi ca această unitate şi comuniune... treimică să guverneze nu numai mica familie de la Centrul „Speranţa”, ci şi familiile noastre, întreaga comunitate şi întreaga Biserică.
Şi pentru că tot e timpul când facem socoteli, ştiţi care este salariul unui psiholog, om cu studii superioare şi cu o muncă delicată: vreo 570 lei net pe lună. Că, în acest proiect, baza este voluntariatul nici nu mai trebuie să spunem.
