Între minunile pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos le săvârşeşte este şi cea în care îl vindecă „pe servul unui sutaş” , minunată faptă relatată de Sfântul Evanghelist Matei (8, 5-13), dar şi de Sfântul Evanghelist Luca (7, 1-10). Fapta se petrece în Capernaum, aşezare rămasă pentru noi drept „Cetatea lui Iisus”, oraş în care Mântuitorul a locuit în casa soacrei lui Petru. Capernaumul este situat pe malul Lacului Ghenizaret sau Marea Galileii, în Galileea Neamurilor.
„Pe când intra în Capernaum s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: «Doamne, servul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se». Şi Iisus i-a zis: «Voi veni şi-l voi vindeca». Dar sutaşul răspunzând, I-a zis: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: ˝Du-te!˝ şi se duce; şi altuia: ˝Vino!˝ şi vine; şi robului meu: ˝Fă asta!˝ Şi face»”.
„Auzind acestea, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: «Adevăr vă grăiesc, nici în Israel n-am aflat atâta credinţă. Şi vă spun Eu că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor». Şi i-a zis sutaşului: «Du-te şi cum ai crezut, fie ţie». Şi s-a însănătoşit servul său în ceasul acela”.
Puterea credinţei
Despre această vindecare pe care Mântuitorul o face cu ajutorul Cuvântului Său aflăm la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în Duminica a IV-a după Rusalii. Fapta dă mărturie despre puterea credinţei sutaşului în cuvântul cu putere propovăduit de Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul, pe Care Dumnezeu - Tatăl L-a trimis între oameni.
Sutaşul (se mai numea şi centurion) era o căpetenie romană, un ofiţer al Armatei Romane sau comandantul unei oşti de peste o sută de ostaşi. Din Evanghelia după Matei aflăm că centurionul avea - între cei peste o sută de soldaţi - pe unul bolnav de moarte; bolnav faţă de care sutaşul îşi manifestă grija sa, alergând la Mântuitorul şi rugându-L nu să intre în casa sa, ci doar „să-l vindece cu cuvântul”.
Despre vindecarea slugii unui sutaş aflăm şi din Evanghelia după Luca, însă relatarea este diferită, în sensul că sutaşul a trimis pe bătrânii iudeilor la Mântuitorul, pe când Sfântul Evanghelist Matei ne spune că însuşi sutaşul s-a dus la Iisus Hristos. Evanghelistul Luca ne relatează că iudeii spuneau despre sutaş că „el a zidit sinagoga noastră şi iubeşte neamul nostru” (Luca 7,5), pe când Apostolul Matei ni-l prezintă pe sutaş ca pe un om în care Însuşi Mântuitorul a văzut un om cu multă credinţă.
„Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” (Matei 8, 10), spune Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune însă că deşi sunt asemănări între relatările celor doi sinoptici, „cei doi sutaşi sunt persoane diferite”.
Este de reţinut aici credinţa acestei căpetenii (din Armata Romană) în Fiul lui Dumnezeu, de remarcat şi grija lui pentru omul pe care îl avea în subordinea lui, slugă care „era pe moarte”, completează Sfântul Evanghelist Luca (7,2).
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sutaşul are o credinţă mult mai mare decât cei care au coborât paraliticul prin acoperişul casei (Matei 2,4). Smerit şi credincios, sutaşul - care la rându-i avea şi el stăpânire peste cel puţin 100 de soldaţi - nu se îmbată cu puterea sa omenească, putere care este una pământească. Sutaşul ştie mai bine decât mulţi dintre contemporanii săi că doar puterea cuvântului Fiului lui Dumnezeu este de ajuns pentru a fi vindecată sluga sa. Chiar mai bine decât iudeii, sutaşul ştia că Iisus Hristos are puterea să învingă moartea, să dezrobească iadul.
„Sutaşul socotea că era de prisos să-şi aducă sluga la Hristos, fiindcă ştia că era de ajuns numai porunca lui Hristos, ca să vindece pe cel bolnav”, evidenţiază Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sutaşul - om cu suflet
Deşi păgân ca mulţi dintre noi astăzi care deşi suntem botezaţi ne comportăm precum păgânii, sutaşul pune preţ pe sluga sa: această căpetenie romană nu tratează omul cu indiferenţă, „care după cutuma vremii ar fi putut fi tratat ca un obiect”, reţinem din predica Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel. Iubirea lui frăţească, profund umană faţă de servitor, îi dă curaj sutaşului să meargă la Mântuitorul Iisus Hristos”.
Dacă ar fi să facem un portret acestei căpetenii reiese că sutaşul era un om cu sentimente umane înalte, care se îngrijeşte de servitorul său aflat în suferinţă. Spunem noi astăzi despre un astfel de om că este altruist, un om bun; sutaşul este un om cu suflet care are grijă, compasiune şi dragoste faţă de servul său. Fapt pe care îl mai vedem şi astăzi însă în puţine locuri...
Veşnicul parteneriat de iubire
În contextul acestei fapte de viaţă, frapează, uimeşte însă credinţa multă pe care o are această căpetenie romană, cunoscut fiind că romanii - la vremea propovăduirii Mântuitorului în Trup - erau consideraţi păgâni, deci oameni fără credinţă în Dumnezeu. Şi apoi, potrivit aceloraşi prejudecăţi, poporul iudeu se considera popor ales de Dumnezeu şi-L aşteptau pe Mântuitorul lumii ca să mântuiască doar poporul iudeu, nu şi alte popoare. Mântuitorul venise însă în Trup pe pământ şi propovăduia la iudei şi între neamuri împărăţia cerurilor...
Pentru întâia dată în activitatea Sa misionară de pe pământ, Fiul lui Dumnezeu - cu diplomaţie şi pedagogie divină - le spune iudeilor că „mulţi de la răsărit şi de la apus” (Matei 8,11) vor căuta împărăţia cerurilor, vor căuta mântuirea. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul că Mântuitorul ocoleşte cuvântul „păgân” pentru a nu-i supăra pe locuitorii din Capernaum - Galileea Neamurilor - cetate în care trăiau multe neamuri. „Să nu socotiţi, spune Hristos, că darul acesta s-a dat numai sutaşului! Darul acesta va fi dat întregii lumi!” Darul acesta este şi pentru noi, dar suntem oare conştienţi?!...
În această împrejurare, Mântuitorul nu numai că face voia sutaşului, dar îl laudă, îl încurajează şi îl aduce drept exemplu de urmat. De cealaltă parte, „sutaşul care venise să ceară numai sănătate trupească a plecat luând cu sine împărăţia cerurilor”, reţinem din comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur. Mai mult, sutaşul a primit bucuria vindecării celui bolnav, dar şi vindecarea lui din robia păcatului, a întunericului pe care ni-l… rezervă necredinţa în Unul Dumnezeu.
Şi spunem încă o dată - inspirându-ne din predica Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel - că între toate „armele” acestei lumi, cuvântul care vine de la omul bun, „într-o anumită măsură este vindecător de boli sufleteşti, chiar dacă nu poate totdeauna să fie vindecător al bolilor trupeşti. Sunt oameni care se află în boala deznădejdii, iar pentru că nu este nimeni lângă ei să le spună un cuvânt de încurajare, mor înainte de vreme, de întristare prea multă”.
Să fim oameni ai comunicării şi ai comuniunii treimice - prin cuvânt şi faptă - aceasta este nobila şi singura chemare la parteneriatul de iubire la care ne cheamă de două milenii Hristos.
