Multe au fost bucuriile pe care le-au adunat creştinii la Sărbătoarea de la Tecuci, de duminică, 24 octombrie, unde a fost sfinţită pictura în stil neobizantin, realizată de pictorul Gheorghe Răducanu.
Sfântul locaş are hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar din acest an Arhiereul locului, Înalt Prea Sfinţitul Casian, a luat ca al doilea Ocrotitor un Sfânt al Dunării de Jos, pe Sfântul Iachint de Vicina, pe care îl prăznuim în 28 octombrie.
Cum Dunărea de Jos este de-o parte şi de alta a bătrânului Fluviu, era firesc ca între aleşii oaspeţi să se numere Prea Sfinţitul Visarion, Episcopul de Tulcea.
Care, vorbind despre acest sfânt locaş ca despre „un Sion” al Tecuciului, a adresat un frumos cuvânt pelerinilor aflaţi pe esplanada Catedralei din Tecuci...
„Această zi pe care Domnul a făcut-o este o zi de înălţare sufletească, a spus Prea Sfinţitul Părinte Visarion al Tulcii. Ne-am bucurat împreună de atâtea ori, pentru că avem o istorie împreună, iar unul dintre Sfinţii care ne leagă este Sfântul Iachint de Vicina, fost Mitropolit în pământul Dunării de Jos, care mai apoi a unit în credinţă românii aşezaţi la Gurile Dunării cu cei din Ţara Românească, fiind primul Mitropolit al Ţării Româneşti între anii 1359-1372”.
„A păstorit în momente tulburi pentru creştinii din pământul românesc. Semn că Dunărea - Iordanul nostru, al românilor - este cea care uneşte eparhiile, nu le desparte”.
Prea Sfinţitul Visarion a adus în atenţie lucrarea sfântă şi durabilă a înaintaşilor din scaunul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, o vreme unită cu cea a Tomisului, între aceştia Prea Sfinţitul Chesarie Păunescu, Episcopul care a sfinţit Catedrala din Tecuci, în 1969.
Despre acest Vlădică, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a spus: „Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat şansa să sărutăm cu ochii credinţei lucrarea sfinţită la vremuri tulburi, în 1969, de Prea Sfinţitul Chesarie Păunescu, care ştiu că-i Sfânt. Într-o zi va fi trecut în calendar...”.
Mereu prezent la manifestările de suflet ale Eparhiei Dunării de Jos - ca unul de-al locului a fost şi de această dată Prea Sfinţitul Corneliu, Episcop al Huşilor, care a apreciat lucrarea de la Dunărea de Jos şi a aşezat cuvinte alese în inimile pelerinilor veniţi la resfinţirea Catedralei din Tecuci „să se îmbrace cu lumina cea nouă a Duhului”.
Rugăciunea de demult
„Să înălţăm rugăciunea de demult în această eparhie străveche, fiindcă Hristos Răstignit şi Înviat este Cel care a biruit puterea răului, a spus Prea Sfinţitul Părinte Corneliu. Fiindcă mai puternică decât moartea este Viaţa; mai puternic decât răul este Binele. Aici am adunat har peste har şi binecuvântare din binecuvântarea Părintelui Luminilor”.
Un alt oaspete şi martor al manifestărilor de la Dunărea de Jos, prezent la mai toate manifestările din ultimii douăzeci de ani a fost părintele profesor dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
„De câte ori ajung la Galaţi, mă încarc sufleteşte când văd evlavia şi credinţa pelerinilor din această parte de ţară. Aţi fost o Biserică rugătoare care aţi dat răspunsuri la strană într-o deplină armonie, iar pentru credinţa Dumneavoastră, Dumnezeu v-a răsplătit cu mângâiere de la Sfinţi şi cu razele soarelui, deşi dimineaţă întregul oraş era sub un nor greu de ceaţă.”
Mulţi au fost oaspeţii care au poposit în Casa Domnului la Sărbătoarea de la Tecuci, mulţi au fost şi localnicii care s-au bucurat de sărbătoarea lor.