Cenaclul "Noduri și Semne". Cehov/ul Caritasului
Foto: Adrian Mociulschi

Cenaclul "Noduri și Semne". Cehov/ul Caritasului
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

După cartea sa – KARGATudor Neacșu ne-a prezentat trei proze scurte: Espero SiemprePiramidal și Pe lumea asta să fie al tău, în care și-a demonstrat, încă o dată, talentul de prozator cu suflet de poet care l-a făcut cunoscut și de recunoscut în literatură. Pe cât de succinte, pe atât de cuprinzătoare, textele sale par a fi complete și suficiente pentru a aduce în fața cititorului problematica omului obișnuit într-un spectacol subtil și succint care te ține strâns apropiat de personaje.

”Dacă ar rămâne doar proza Piramidal, și tot l-am putea considera un Cehov al Caritasului – jocul financiar de acum câțiva ani care a escrocat milioane de români; are puterea de autocontrol, în așa fel încât să nu cadă în extreme; dragostea de om a lui Tudor Neacșu îl face un supererou al scrisului.” (Adi Secară)

”Are predilecție pentru detalii și, implicit, stofă de prozator. Mi-a amintit de volumul său publicat, KARGA.” (Ioan Gh. Tofan)    

”Aduce în prezent un trecut dramatic. Scrie atrăgător, cu multe detalii.” (Silvia Curelaru)

”Surprinde bine problematicile oamenilor simpli; are dramatism și suplețe în scris; m-a trimis și la Dumnezeul lucrurilor mărunte a lui Arundhati Roy.” (Ecaterina Păun)

”Reușește să declanșeze asupra cititorului un resort interior de receptivitate – ceea ce ține de capacitatea sa de a atinge niște clape ale sufletului; scrie numai când inspirația îl caută pe-acasă; i-aș reproșa că nu insistă mai mult în a scrie.” (Carmen Neacșu)

”Remarcabilă temperanța stilului; are subtilitate în modalitatea de narare și o echidistanță benefică față de subiect; partea cu Caritasul mi se pare puțin constatativă – ar fi putut fi puțin mai tragică; are și un umor subtil care se trage din ironizarea unor tradiții; are o flexibilitate și o naturalețe care i se trag dintr-un filon interior pe care l-aș dori mai mult exploatat.” (Stela Iorga)   

”Tudor Neacșu este un demn urmaș al lui Vlad Alexandru Mușatescu și Ion Băieșu. Are capacitatea de a ține cititorul cu sufletul la gură. Proza lui este cea a unui fin observator; personajele sunt creionate cu simplitate, sunt chiar oamenii pe lângă care trecem – dar hașurile pe care le adaugă pentru a le conferi umbrele și, deci, consistența, structura și vizibilitatea în cadrul textului sunt extraordinare – și asta n-o poate face decât un scriitor adevărat.” (Daniela Lăcrămioara Capotă

Vineri, la ora 17,00, la sediul cotidianului ”Viața liberă”, se va întâmpla un moment festiv, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființarea Cenaclului Noduri și Semne. Sunt așteptați colegii și prietenii de cenaclu din Galați și de pretutindeni.

Citit 902 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Decembrie 2023 13:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.