Săndel Stamate, "Albastru", Ed. Eikon, București, 2023
Dedicată memoriei lui Corneliu Antoniu, cea mai nouă carte a lui Săndel Stamate are următoarele stihuri de exordiu: "Dincolo de naștere și moarte/ Dincolo de dragoste, ură, lehamite/ Dincolo de mine și de tine/ Dincolo de lege și dezordine/ Dincolo de clipă și de veșnicie/ te afli tu, Poezie."|
Rareori o astfel de (pseudo)sanctificare a Poeziei, ca materie atât de puțin încercată de majoritatea oamenilor, ca al cincilea anotimp, ca altă stare, decât viața ori moartea, aproape ca un purgatoriu.
Rilke și Heidegger ar fi doar niște repere pentru călătorul întru poezia stamatiană. Asumate. Dar nici un Nietzsche nu ar fi de ocolit, nici un Noica, mari teologi, alți mari filosofi, poate un surprinzător Gaudi: "Inima mea-i Sagrada/ Unde Dumnezeu/ Și-a găsit locuire"... În "Albastru" apare sintagma "Realitatea delirantă", opusă, oarecum, Poeziei care armonizează un altfel de univers, la întretăierea realității sinelui poetului cu tot ceea ce mai rămâne din lume, delirant sau nu.
După exordiu apare o rugă, o invocare a Esenței! "Înainte de-a sări din luntrea nopții/ Şi, ferm, piciorul meu s-atingă ziua/ Ce mie și-altora au hotărât-o sorții// Înainte să mă-nfăşur în lumină/ Și-auzul să-mi înmugurească lin/ Să știu că orice fac nu e cu vină// Înainte să păşesc întru Prezență/ Şi toate de-ncântare să mă umple/ Întoarce-mă, Tu, Doamne, la Esență// Înainte de-orice fi-va să se-ntâmple", observându-se o Fugă aproape bachiană de metaforă, o Recapitulare, un Rezumat, în care apare sugestia că Poezia ar fi și Dor: "De nu te mai găsesc/ E datul sorții/ Căci mă atinge dorul/ Tot mai rar// Cu inima te-aş căuta/ Dar e slăbită// Nu poate pasul/ Să-şi mai țină clar// Se-ncurcă-n mersul/ Cadențat al clipei// Şi-mi spune/ Că și moartea-mi/ E-n zadar"...
Ispita ecleziastică revine, umbra lui Solomon apare aproape shakespearian, dar Hamlet nu este Hamlet, ci doar un stoic neîmplinit (după un… autodenunț) care poate surâde prin cuvinte, conjurându-l și pe Eminescu, parafrazat: "Viața mi-am trăit senin/ Aşteptând primăverile/ În iarnă, un ulcior cu vin/ Îmi alina durerile// Nevoia nu mă tulbura/ Grija, mândria, speranța,/ Corabie de carne, ura,/ De toate păstrat-am distanța// Și totusi, valuri de pământ/ S-or prăvăli şi peste mine/ Dar nu pot învăța să mor/ Cât timp ştiu de iubire"...
