În ultima şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", Nelu Păcuraru ne-a prezentat un fragment din cartea sa cu titlul provizoriu "Nelu Constanța", din care ne-a mai citit și altădată. Textul - prezentat într-o manieră care duce cu gândul și la "Bătrânul și marea" a lui Hemingway - a fost captivant atât în ceea ce privește povestea, cât și modalitatea de descriere, cu detalii și personaje din Galațiul vechi, cu manierele/ apucăturile și manifestările/ obiceiurile și comportamentul acestora - lucruri observate, de altfel, de majoritatea celor prezenți.
”(…) Acuma, trebuie spus că Nelu, toată viața lui, s-a ferit de sentimentul dragostei. Conform firii sale, chestia asta i s-ar fi părut degradantă de tot. Rușinoasă, ce mai! Adică, să cadă el, ditamai Nelu Constanța, în asemenea mreje! Sau chiar dacă i s-a întâmplat, nici măcar față de sine, în secretul lui cel mai intim, n-ar fi recunoscut. Că doar nu era să-și piardă statutul de mare șmecher printre golanii de pe râpă. Se purta duritatea între ei.
Mai erau câteva luni până să absolve profesionala când Viorica i-a pătruns pe nesimțite în viață. Nelu, doar ce împlinise optsprezece ani, era major de-acum. Fata se atașase serios de el, trup și suflet. Dar deși-i era dragă, se străduia să nu-i arate. Până atunci, dacă-i venea chef de-o aventură, Nelu o rezolva repede. Știa unde s-o găsească. Punea ochii pe câte una din cartier la care știa că ține, apoi o mână în gât și gata, problema era rezolvată. Râpa era lungă și plină de boschete. Însă cu Viorica lucrurile evoluaseră mai altfel. Aproape că se mutase cu totul l-alde Nelu. Fata era o blondă subțirică și năltuță, cu ochii verzi, o zgâtie sufletistă. Îl potopea pe Nelu cu atenția-i. Și doamna Valeria și nea Mircea o îndrăgiseră pe fată. Astfel se ajunsese că tocmai nea Mircea, ce să mai vorbim, un tip față de care sentimentalismul se ținea departe, îi tot punea în vedere lui Nelu cum că să aibă grijă de Viorica. (…)” ("Nelu Constanța" - fragment)
”O poveste care m-a prins. Atât tehnica narativă folosită, cât și subiectul cărții sunt imprevizibile și interesante; acțiunea decurge firesc, personajele - bine conturate - sunt expresive, vii, autentice. Cred că va ieși o carte bună.” (Anca Șerban Gaiu)
”Micile detalii întregesc povestea; folosirea contrapunctului, ca tehnică, îi va susține textul.” (Ioan Gh. Tofan)
”Interesant subiectul, cu zonele din Galațiul vechi și cu trăirile acelor vremuri.” (Adrian Talabă)
”Remarcabil parfumul de epocă al descrierilor zonelor și personajelor prezentate.” (Doina Talabă)
”Ce am apreciat la textul lecturat este cursivitatea - ceea ce promite un roman bun, ușor de citit. Deși personajul principal face parte dintr-o lume mai puțin elevată, autorul reușește să îl ridice și să îl descrie cu foarte multă eleganță.” (Carmen Neacșu)
”În fragmentul prezentat se observă o manieră elegantă și meticuloasă a scrisului. Prin descrierea personajului principal și a evenimentelor petrecute în tinerețea acestuia, autorul reușește să transbordeze cititorul într-o lume nostalgică a anilor ‘70-75. Printr-un remarcabil simț al siguranței de sine și al scrisului bine făcut, autorul ne-a cucerit.” (Silvia Curelaru Ibănescu)
”O demonstrație a calităților sale de prozator care reușește să reînvie o lume, a Galațiului din anii Râpei, ultimii ani înaintea dispariției acestei mahalale; nici amintirile din vremea satisfacerii serviciului militar, la Mangalia, nu sunt de neglijat. Bine schițat atât protagonistul - impulsiv, băiat de cartier, bătăuș, cât și personajul feminin readus în memorie.” (Adi G. Secară)
Vineri, 31 mai, la ora 18,00, la sediul ”Vieții libere”, va citi Silvia Curelaru Ibănescu.
