După cum aflăm de la Viorel Burlacu, managerul Casei de Cultură Tecuci, formaţiile artistice reprezentative ale instituţiei - Angelli şi Omătuţa - sunt invitate să prezinte programe specifice sărbătorilor de iarnă pe scene din Bucureşti şi Iaşi.
„Corul de copii Angelli, pregătit de prof. Mircea Călianu, este invitat astăzi, 14 decembrie, pentru filmări în cadrul unei ediţii speciale de Crăciun a emisiunii ,,Să v-amintiţi duminica…”, difuzată de studioul Naţional TV”, ne spune cu justificată satisfacţie Viorel Burlacu.
„De asemenea, grupul folcloric Omătuţa, condus de coregrafa Maria Enache, va participa ca invitat în spectacolul ,,Datini şi obiceiuri de Crăciun”, organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, la Bojdeuca Ion Creangă, pe data de 21 decembrie 2010”, mai spune managerul Casei de cultură Tecuci.
Ne bucurăm că, astfel, talentaţii membri ai celor două grupuri vor avea prilejul de a fi ascultaţi nu doar de spectatorii tecuceni, ci şi de cei din Iaşi şi din ţară. E o încununare frumoasă a muncii lor de peste an, dar şi a profesorilor ce-i coordonează cu atâta dăruire.