Recent, tinerele de la „Camerata Juventus” si seminaristii galateni au adus în dar dascalilor si colegilor lor pacea si lumina din nemuritoarele noastre colinde. „O, ce veste minunata!” a fost genericul întâlnirii, ocazie cu care cei doi mentori ai coralei, doamna profesoara Olga Nadoleanu si domnul profesor Ioan Rosca, ne-au purtat prin vechiul si actualul Betleem. Acolo unde, cu doua milenii în urma, într-o iesle saracacioasa Se Nastea Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul Întrupat. Vocile sublime ale colindatorilor au asezat în sufletele noastre „pace si bucurie din bucuria colindelor”. Seara a fost aparte, înfrumusetata de evolutia de exceptie a coristilor, dar si de binecuvântarea arhiereasca a Prea Sfintitului Casian al Dunarii de Jos, nelipsit de la aceste momente ale Colegiului National „Costache Negri”. Odata cu prezenta arhiereasca am retinut ca vesnicele noastre colinde „nu au aparut cu un scop artistic, nu sunt show-uri muzicale, nu sunt asociate niciunui gen muzical si nici nu au fost cântate, la început, pe doua voci. Cei care le-au asezat polifonic sunt compozitori ai ultimului veac. În secolele al XII-lea si pâna în cel de-al XVIII-lea veac, ele au constituit o forma de cult, de liturghisire…”
Temele adevaratelor colinde sunt trei: Nasterea Pruncului Iisus Hristos, omul si întregul cosmos, creatii ale lui Dumnezeu care trebuie sfintite. „Unele dintre colindele noastre sunt adevarate lectii deschise de dogmatica, a precizat Prea Sfintitul Casian. Ele aduc în atentie ca Fecioara Maria a Nascut Prunc din Duhul Sfânt. Dar colindele nu vorbesc doar despre Nasterea minunata din Betleem, ci ne invita sa aducem Betleemul în sufletele noastre. Ele se adreseaza omului, fiecaruia dintre noi. Sa învatam din colinde sa fim gazda buna, omeni primitori, sa traim mereu nu la vârsta de acum, ci la cea a copilariei, stare pe care o dobândim prin bunatate, prin luminarea Duhului, tot la fel cum Maica Domnului a acceptat sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu”.
Pastorul nostru a spus ca lui Dumnezeu nu-i trebuie casa noastra, nici alte bunuri care ne apartin, ci „El vrea inima noastra, curata, mereu tânara si nevinovata”.
Traditia bradului de Craciun
A fost corectata si o prejudecata. Anume aceea ca prezenta bradului în viata si casele noastre la Nasterea Domnului nu a început odata cu initiativa calugarului german Bonifaciu (este Sfânt, considerat Apostolul Germaniei) care a îndatinat bradul de Craciun, în veacul al XVIII-lea. Exista atunci din partea druizilor o mare adoratie pentru stejar, considerat o zeitate. Sfântul Bonifaciu, combatând prejudecata concitadinilor sai, a numit bradul „copacul Pruncului Iisus”. De atunci a intrat în traditia locului, a Europei, a lumii. „La noi, la români, bradul are alt sens. El este semnul tineretii, al vesniciei, al omului mereu tânar, pentru ca el este mereu verde si vara si iarna. Îl gasim reprezentat pe costumele nationale, pe obiectele artizanale din vremuri stravechi. De aici legatura cu cea mai raspândita si mai cunoscuta balada a românilor - Miorita…”
Linele colinde ne aduc armonia, sunt unice si se cânta doar la români în aceasta perioada a anului. Textele lor merita a fi aprofundate pentru ca ele „sunt adevarate rugaciuni” care ne ajuta în aceasta perioada sa zidim în sufletele noastre Betleemul mult dorit. În ideea ca nu numai noi, ci si familiile noastre, casele noastre, scolile noastre, cosmosul întreg, toata comunitatea sa devina un Betleem.
