După 10 ani Florin Melinte a demisionat din funcţia de director al Muzicalului

După 10 ani Florin Melinte a demisionat din funcţia de director al Muzicalului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nicuşor Ciumacenco: „Am o datorie morală faţă de angajaţii Teatrului Muzical, le-am promis linişte şi o vor avea” * „Noul director va fi un om de cultură care să-şi facă treaba şi care să aducă linişte” *

Managerul Teatrului Muzical, Florin Melinte, şi-a dat ieri-dimineaţă demisia din postul pe care îl ocupă de zece ani, aproape neîntrerupt şi din care părea a fi de neclintit. Potrivit primarului Dumitru Nicolae, dimineaţă, la ora 8.00, când a ajuns la birou, Florin Melinte îl aştepta, cu demisia în mână. Edilul i-a acceptat-o. În documentul oficial, prin care Melinte spune adio funcţiei pe care, conform contractului de management, ar fi putut să o ocupe până în 2014, se arată că demisionează „din motive de sănătate”. În act, Florin Melinte subliniază că gestul său nu are nicio legătură cu faptul că viceprimarul Nicuşor Ciumacenco i-a cerut public demisia, în urmă cu zece zile. Demisia intră în vigoare cu data de 1 decembrie.

Culisele unei demisii dorite

După cum am aflat pe surse, primarul şi managerul Muzicalului ar fi avut o discuţie miercuri. Florin Melinte venise se să plângă de gestul viceprimarului Ciumacenco de a-i cere public demisia şi de a anunţa retragerea sprijinului politic de către PSD. Managerul Muzicalului spera să obţină sprijinul primarului Dumitru Nicolae, dar s-a înşelat amarnic. Nicolae i-a spus clar că susţine demersul viceprimarului şi că i se pare foarte corect. Mai mult, se pare că Nicolae i-ar fi cerut lui Melinte să-şi prezinte demisia până seara. Miercuri seara, când noi l-am contactat telefonic, directorul Florin Melinte părea destul de răvăşit din punct de vedere emoţional. După cum singur ne-a declarat, tocmai se întorsese la teatru pentru a-şi lua nişte documente necesare internării sale în clinica din Viena. Ieri-dimineaţă, managerul şi-a prezentat demisia.

De la 1 decembrie nu va mai fi director

Cel care a făcut publică demisia lui Melinte este chiar Nicuşor Ciumacenco, cel care pe 1 noiembrie a cerut public plecarea managerului din funcţie. „În cererea de demisie s-a trecut ca termen de intrare în vigoare 1 decembrie şi domnul primar a acceptat acest lucru. Deci până la 1 decembrie interimatul va fi asigurat, probabil,  de doamna Laura Sava. I-am cerut demisia dlui Florin Melinte, am promis o treabă, s-a întâmplat. După, vom vedea ce se va întâmpla. În prima şedinţă a Consiliului Local, toate aceste lucruri se vor clarifica. Eu, personal, am o datorie morală faţă de angajaţii Teatrului Muzical, le-am promis linişte şi o vor avea. La Teatrul Muzical va fi atmosfera necesară unui locaş de cultură”, a declarat Ciumacenco.

Fără vânătoare de vrăjitoare!

Viceprimarul a mai adăugat că va avea o întâlnire cu tot personalul Teatrului Muzical „după data de 1 decembrie, când voi intra şi eu în Teatrul Muzical, până atunci nu voi intra, aşa cum am promis, şi le voi explica faptul că orice tentativă de vânătoare de vrăjitoare sau orice tentativă de a face lucrurile altfel decât este corect nu va fi tolerată şi aşa cum am fost alături de ei în momentele grele, voi fi împotriva lor dacă lucrurile o vor lua pe o anumită turnură. Le-am promis şi le vom aduce linişte. Nu este numai meritul meu, este în primul rând meritul primarului şi al multor consilieri care au sprijinit tot acest demers. Nu vreau să dau declaraţii care să irite şi mai mult spiritele în Teatrul Muzical”, a declarat Ciumacenco.

Viceprimarul a promis că la Muzical lucrurile se vor face conform legii,  va fi organizat un concurs de ocupare a funcţiei de director, conform legii şi cu respectarea tuturor criteriilor. „Noul director va fi un om de cultură care să-şi facă treaba şi care să aducă linişte. Vom vedea cine se va înscrie la concurs şi cine va câştiga”, a declarat Ciumacenco.

Cert este însă un lucru. Pe 30 noiembrie, de Serbările Galaţiului, pe asfaltul de pe Domnească nu va mai „naviga” acel car alegoric asemuit mai degrabă cu un dric.

Cotidianul „Viaţa liberă” va continua serialul poveştilor de coşmar petrecute la Teatrul Muzical “Nae Leonard”, situaţii care îl au ca protagonist pe directorul Florin Melinte.

Citit 8117 ori Ultima modificare Joi, 10 Noiembrie 2011 23:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.