Cine a citit câte ceva din viaţa Sfântului Antonie cel Mare a aflat că acest model al desăvârşirii nu a dus lipsă de încercări şi ispite. Ispite pe care le-a combătut cu multă rugăciune a lacrimilor, cu asprimea postului, cu braţele deschise către semenul aflat în mari nevoi, modelul de urmat fiind bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu.
Observăm însă că autorul şi regizorul răului a creat, în lume, un… imperiu al vrajbei, o „fabrică” a dezbinării. Astăzi, omul bun nu mai este de actualitate, teologia binelui este sugrumată de negaţiile răului. Omul bun ori e prost, ori nu contează, iar bunătatea lui, dezinteresată şi necondiţionată, este motiv de batjocură, răsplătită cu meschinăria a toată ştiinţa vicleşului.
Nici Fiul lui Dumnezeu nu a fost scutit de ispite. „Care-ţi este numele?, întreabă Mântuitorul pe demonizatul din Gadara. „Cine eşti tu, care este natura ta, fiinţa ta ascunsă?” Şi vine şi răspunsul demonului: „Numele meu este legiune, căci suntem mulţi” (Marcu 5,9).
Trecerea de la singular la plural ne dă dovadă că s-a înmulţit răul în lume, spune teologul Paul Evdokomov. Împotriva vrajbei, Tatăl Creatorul a trimis în lume pe Fiul Său să răscumpere păcatele lumii, să ne mântuiască de rău, de păcat, să ne cheme la Viaţă, la Adevăr, la Lumină. La veşnicul parteneriat al Dragostei, pentru că Dumnezeu Însuşi este Iubire, în contrast cu Diavolul care aduce dezbinarea, ura, calomnia, uneltirea, vrăjmăşia…
Împrejurul nostru păcatul abundă, Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos cheamă la comuniune în biserici, la unitate cu Păstorul cel bun. Omul zilelor noastre preferă păcatul, refuză iubirea lui Dumnezeu, comuniunea şi unitatea Sfintei Treimi.
Cel care refuză mântuirea, veşnicia, găseşte mereu cauza în alţii. Ba chiar, adeseori consideră, greşit de altfel, că „Dumnezeu este cel care m-a pedepsit!, care i-a adus necazul…” Răul nu este vocaţia lui Dumnezeu. În Dumnezeu nu există decât „da”!, refuzul vine de la cel rău, ne învaţă Mama noastră Biserica.
Ce lipseşte din viaţa omului care a făcut pact cu autorul răului? „Dorinţa de a-L urma pe Cel ce veşnic, pe Cel care ne aduce tot timpul înnoirea, înnoire care nu se dobândeşte decât prin pocăinţă, prin schimbarea minţii”, ne-a spus, adeseori, Arhiereul locului. Cel care nu realizează gravitatea păcatelor, care nu se căieşte pentru ele, care nu ştie cărarea ce duce către Biserică, acela este omul care nu face niciun efort pentru a se lepăda de răutatea învechită, pentru a se înnoi.
Această deviere de comportament vine din necredinţă, o avem atunci când suntem certăreţi, laşi, egoişti, când vedem doar realizarea câştigului din munca nedreaptă, când nedreptăţim pe semenii noştri”. Sfântul Antonie cel Mare l-a numit pe cel rău, „răutate învechită”.
Adjectivul nu se dobândeşte însă numai de cei care au vârstă înaintată, ci de cei care se scaldă în păcat. Şi tinerii şi, în general, toţi cei care refuză înnoirea în Duhul lui Dumnezeu pot deveni „răutate învechită”. De aceea, înviază şi înnoieşte-te, omule! Fiii contemporan cu Hristos cel veşnic! Şi nu uita că El este Lumina şi Viaţa.
