* Cum se mai pregăteşte românul pentru „marea trecere”? * „Valurile” de ţesături tradiţionale de odinioară şi autohtonele opinci au fost înlocuite de obiecte de îmbrăcăminte din material sintetic şi pantofi din carton - la discreţie în magazine *
„Apoi, e greu să trăieşti astăzi, însă mai greu este să mori. Lada mea de zestre este pregătită de 60 de ani, de pe când eram tânără şi aveam vederea bună, ca să ţes la război”, ne mărturisea Toderiţa Doca, în vârstă de 84 de ani, din Valea Mărului.
Lada cu zestre a Toderiţei păstrează prosoape ţesute de dânsa, cearşafuri brodate. „Bunica m-a învăţat să ţes, să cos, că aşa era înainte. Îmi amintesc că ea păstra pentru înmormântare unele lucruri de la cununie, de exemplu, cămaşa albă de mireasă. Acest obiect de îmbrăcăminte era păstrat cu sfinţenie în lada de înmormântare, pentru că aveau credinţa că la nuntă te cununi cu omul iubit, iar când mori te căsătoreşti cu mirele Hristos, dacă - bineînţeles - ai fost un creştin adevărat. Astăzi vremurile s-au schimbat. Nu-şi mai coase nimeni îmbrăcămintea de înmormântare şi de aceea, nici prosoapele, nici cuverturile, nici hainele nu mai au nota tradiţională. Parcă nici credinţă în viaţa de apoi nu mai avem", spune Toderiţa.
Lângă frumoasele ştergare româneşti, Toderiţa şi-a pus un costum de haine „de gata”, deşi străbunicile noastre plecau dincolo îmbrăcate în costumul popular de sărbătoare. „Am înţeles că e importantă ˝haina sufletului˝. La judecata de apoi ne vom prezenta toţi cu faptele noastre bune, dacă le avem”, mărturiseşte Toderiţa.
Am păstrat brâul
Gheorghe Buhoci tot din Valea Mărului are lada pentru înmormântare plină, însă "comoara" nu mai este aşa preţioasă, ca odinioară. „Am cumpărat din magazin şi prosoape, şi pături, şi haine. Dar, mai păstrez din vechime patru brâie care ajută la coborât sicriul în groapă şi care vor fi date băieţilor de la groapă”, spune Gheorghe.
Etnologul Eugen Holban concluzionează că în judeţul nostru, în general, tradiţionala ladă cu zestre nu mai este ca odinioară, decât în colecţiile de muzeu: „În lipsa valurilor de pânză pe care românca le ţesea înainte, acum este important că românul are încă credinţa că toată viaţa aici pe pământ trebuie să se pregătească pentru viaţa viitoare, prin rugăciune, prin mărturisirea crucii, prin faptele bune pe care le face din dragoste faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu”, spune Eugen Holban.
