Grupul „Voces” al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” a luat Premiul I la Festivalul-Concurs „Mamaia Copiilor”, ediţia 2012. „Voces” este alcătuit din şase copii de vârste cuprinse între 6 şi 14 ani care au interpretat ˝Balada" (lui Radu Şerban), un cântec lansat cu ani în urmă de Margareta Pâslaru şi Marina Voica. Grupul este îndrumat de profesoara Monica Măciuceanu.
Gălăţeanca Diana Zaharia a revenit acasă cu Premiul II, la grupa de vârstă 7-9 ani. „Noi, copiii” (versuri Corina Despot, muzica Viorel Gavrilă) a fost piesa pe care Diana a cântat-o la Mamaia.
De asemenea, la grupa de vârstă 13-15 ani, Aurora Totolici a luat Premiul al III-lea, cu piesa „Moldovean blues”, muzica şi versurile Daniel Iordăchioaie. Atât Diana, cât şi Aurora sunt pregătite de profesoara Aurelia Vaida.
Adresăm felicitările noastre ucenicilor şi maeştrii lor!