- Interviu cu IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, președinte al Comisiei de canonizare a sfinților români din cadrul Sfântului Sinod al BOR
Gazda noastră este, din 3 noiembrie 2005, Mitropolit al Ardealului, urmaș în acest scaun istoric al Sfântului Andrei Șaguna și al vrednicului de pomenire mitropolitul Antonie Plămădeală, președinte al Comisiei de canonizare a sfinților români din cadrul Sfântului Sinod al BOR şi decan al Facultății de Teologie ”Andrei Șaguna” din Sibiu.
- Înalt Prea Sfinţite Părinte Laurenţiu Streza, în contextul în care Biserica Ortodoxă a urcat în calendarul său mai mulţi sfinţi români, într-o vreme când secularizarea ne transformă în adevăraţi robi şi roboţi ai tehnologizării, vă rugăm să ne explicaţi cum poate un pământean să ajungă Sfânt? Care sunt condiţiile pe care omul trebuie să le parcurgă aici, pe pământ, pentru a urca în icoană, în calendarul Bisericii lui Hristos?
- Până se ajunge la canonizarea și proclamarea unui Sfânt este un lung drum de cercetare, de adunare de date despre acea personalitate care, ca om pe pământ, a avut ca unitate de măsură a tuturor faptelor veşnicia. Întotdeauna, canonizarea se întâmplă după ce acea personalitate a trecut la cele veşnice. De regulă, când se constată acest fapt, eparhiile Bisericii noastre ortodoxe fac propuneri la Sfântul Sinod spre canonizare pentru marile personalități care au rămas în evlavia credincioșilor printr-o cinstire deosebită. Sunt aduse în atenția Comisiei sinodale de canonizare doar acele personalități care peste ani, unii veacuri la rând - cum e cazul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, al Sfinţilor Martiri Brâncoveni sau al Sfântului Andrei Şaguna - au în rândul poporului drept măritor o prețuire deosebită, o cinstire și nu o simplă amintire și doar o conscripție în listele ierarhilor Bisericii.
- Înţelegem că totul porneşte de la evlavia păstrată peste timp în memoria ”colectivă” a poporului dreptmăritor?
- Canonizarea este o lucrare a Bisericii vii care este obligată să constate cultul față de anumite personalități din viața Bisericii, personalităţi pe care ea le recunoaște și pe care le trece prin procesul acesta de canonizare. Una dintre recentele canonizări, petrecută pe 21 iulie 2011, a fost cea a mitropolitului, marelui cărturar şi patriot român Andrei Şaguna (1808-1873). O personalitate care şi-a pus amprenta asupra vieţii românilor din Ardeal şi nu numai, în frământatul veac XIX, dar şi de atunci până astăzi. Un ierah care a reînviat şi reaşezat temelia mitropoliei şi a vieţii creştineşti din Ardealul care se afla de veacuri sub austro-ungari, habsburgi şi alte naţii.
- În aceste condiţii, care au fost faptele, atitudinile pe care Biserica şi Dumnezeu le-au reţinut pentru a-l ridica în calendar? Care sunt etapele pregătitoare proclamării sfințeniei unui Sfânt?
- Procesul de canonizare este unul complex care are o latură de cercetare teologică, una istorică și științifică: apoi este etapa de aprobare a Sfântului Sinod și faza a patra este cea de proclamare solemnă prin citirea Tomosului și prin începerea cinstirii în Biserică, moment care se iniţiază cultul față de persoana respectivă.
- Aţi vorbit cu mare admiraţie despre primul mitropolit al Ardealului, Sfântul Andrei Şaguna, cu dată de prăznuire în 30 noiembrie, a cărui canonizare aţi pregătit-o. Prin ce a strălucit în timpul vieţii pământeşti acest ierarh?
- Una dintre condițiile cerute pentru canonizarea unei personalități este cea a sfințeniei. În cercetarea vieții lui Andrei Șaguna, noi am pornit exact de la moartea sa din 16/28 iunie 1873, la Sibiu, și până astăzi. Înainte de proclamarea sa ca Sfânt, s-a făcut în Catedrala Mitropolitană din Sibiu și-n bisericile din împrejurimi parastas pentru Andrei Șaguna, o formă de pomenire care se face până la canonizarea unor personalități. Și la acele pomeniri s-a cântat un imn care spune în refren: ”Da, Andrei, tu n-ai murit!”. Reiese din aceste câteva cuvinte, și nu numai, că Andrei Şaguna, prin rugăciune, prin faptele sale din timpul vieții pământești și-a câștigat viața veșnică și că el este nemuritor, cum nemuritor este pentru noi, Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu. Născut la 20 decembrie 1808, în Mișcolț (Miskolc), în Ungaria, el a fost cel care a purtat în inima sa, în cel de-al XIX-lea veac, suferinţele şi durerilor ardelenilor, într-o vreme când românii din Ardeal erau străini la ei acasă.
(va urma)
