(către prietenul Emil, zis iarba fiarelor)
am găsit aseară cheia de la poarta principală
e întreagă e totală e uşor de folosit
fiecare şi-o doreşte pentru marea descuială
fără ea-n orice ogradă moare băţul de chibrit
se cunoaşte nu e fixă intră-n orişicare broască
cere doar puţină vlagă şi ureche la declic
o avem în buzunare e o cheie românească
fără ea rămânem singuri zeii marelui nimic
fu pierdută fu ascunsă fu suflată fu cutare
fu de lemn fu de săracă fu de toate fu de toţi…
am găsit aseară cheia de la vis de la iertare
doamne în ce fel de ziuă ne-ai adus să ştim că poţi
nu a fost pe veci uitată poarta a strigat-o-ntruna
vino fă mânca-te-ar broasca vino s-o deschizi mereu
tu nu vezi de-atâta vreme proastă cum se strâmbă luna
cum ne bate-n bătătură timpul fără dumnezeu
n-are rost să dăm cu parul n-avem par avem ce este
ştim ce este ştim ce nu e un im/par fără mănuşi
pentru marea descuială pentru mâine pentru peste
cheia poate să rezolve somnul după multe uşi
am găsit aseară cheia…noi nu eu…timpul o spune
la plural persoana una într-o declinare brici
am trecutul şi prezentul viitorul nu apune…
doamne doar iluminarea sângeră să ştim cum zici
