Mai puțin de 48 de ore a supraviețuit victima cumplitului incendiu care a mistuit un service auto din comuna Șendreni. Nicu Miron (Blondu), în vârstă de 56 de ani, patronul atelierului auto, nu a putut fi salvat.
Transportat la Spitalul de Urgență după ce o deflagrație însoțită de flăcări violente l-a aprins ca pe o torță, antreprenorul a fost diagnosticat cu circa 95 la sută din suprafața corporală afectată de arsuri de gradele 2 si 3, incompatibile cu viața. Medicii au fost de la început sceptici cu privire la șansele de supraviețuire și au exclus orice variantă de a fi transportat în altă parte.
În comă profundă și asistat de aparate cât timp a fost în spital, Nicu Miron a pierdut lupta, odată cu el pierind și afacerea care îi adusese notorietate printre posesorii de mașini din județul Galați.
Scânteia fatală
Incendiul care l-a ucis pe Nicu Miron și a distrus afacerea pe care a clădit-o în ani a avut loc miercuri seara și a pornit, au spus pompierii care s-au luptat cu focul mai bine de patru ore, de la o scânteie. Altfel spus, cineva a tăiat cu flexul în atelierul în care erau depozitate diverse substanțe și materiale inflamabile, iar scânteile rezultate au declanșat iadul.
”Cauza probabilă a incendiului o reprezintă utilizarea necorespunzătoare a unui echipament de tăiere, în urma căreia scânteile rezultate au intrat în contact cu materiale inflamabile existente în zonă, pe fondul nerespectării normelor de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanții ISU Galați.
Flăcările violente l-au rănit pe patronul Nicu Miron aflat în hală și i-au provocat arsuri mai ușoare și intoxicație cu fum și unui angajat. O a treia persoană ar fi avut și ea nevoie de îngrijiri medicale după cea făcut un atac de panică.
În urma focului și a intervenției pompierilor nu a mai rămas nimic. Pagubele sunt uriașe. Au fost distruse elemente de construcție, bunuri, unelte, aparatură și utilaje pe o suprafață de peste 1.200 metri pătrați. Cinci mașini aflate în incinta service-ului, pentru reparații, au ars complet, iar altele au suferit diverse avarii, au contabilizat forțele de intervenție după ce focul a fost stins.
În cauză a fost deschis un dosar penal, inițial pentru vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă. Acum, după moartea victimei, poliția a face cercetări pentru ucidere din culpă.

