Aflaţi mai multe despre istoria Catedralei "Sfântul Nicolae şi Sfântul Apostol Andrei * Vlădici şi ctitori, construcţia şi sfinţirea
Punerea pietrei de temelie la Catedrala ”Sfântul Nicolae şi Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi este împlinită de Episcopul Pimen Georgescu (1902-1909), care, după cutremurul din 31 august 1903 - seism care a produs mari daune Bisericii ”Sfântul Nicolae” din Galaţi, intensifică cererile pentru zidirea unei catedrale în municipiul Galaţi.
Loc de mănăstire, la strada principală
Simultan organizării concursului de proiecte pentru realizarea frumoasei catedrale, Vlădica Pimen a făcut şi demersurile pentru găsirea unui loc de mănăstire, cunoscut fiind că în spiritualitatea noastră orice catedrală are statut de mănăstire. Cererea Episcopului nu era lipsită de remarca de a primi loc de Catedrală la strada pricipală, fiindcă, până la acea vreme, "această onoare era rezervată străinilor”, constata cu amar Vlădica Pimen. Astfel, cu sprijinul primului-ministru de atunci - Gh. Grigore Cantacuzino (1837-1913), născut în aceeaşi comună cu Pimen Georgescu, la Proviţa de Sus, judeţul Prahova - Episcopia Dunării de Jos primea loc de viitoare mănăstire. Locul este acelaşi de astăzi, aflat între străzile Mihai Bravu, la răsărit, şi Domnească, la apus. Dar, spre deosebire de acea vreme, în care se anunţa zidirea unei somptuoase catedrale, astăzi, la mai bine de o sută de ani de la zidire, ansamblul urban stradal dintre străzile Mihai Bravu (nr. 2) şi Domnească a devenit obiectiv de patrimoniu naţional.
După aşezarea temeliei în 27 aprilie 1906, proiectul arhitectului Petre Antonescu (1873-1965) şi al lui Ştefan Burcuş (1871-1928) începe să prindă contur. Trebuie adăugat că prin programul concursului de proiecte se anunţa o valoare totală a anteproiectului de zidire a Catedralei Galaţi de maximum 300.000 lei, fără pictură şi mobilier, reţinem din ”Biserică, misiune, slujire”, preot Eugen Drăgoi.
Unsprezece ani de zidire
Zidirea Catedralei Galaţi a fost susţinută cu fonduri de la Statul Român, pe atunci existând conştiinţa mai marilor ţării că Biserica Ortodoxă este "Mamă Spirituală a Poporului Român". Numai că lucrările nu s-au finalizat atât de repede pe cât şi-ar fi dorit vlădica Pimen, care spera ca sfinţirea catedralei să fie peste doi ani. Lipsa fondurilor şi ridicarea Vlădicăi Pimen Georgescu în scaunul de Mitropolit al Moldovei au făcut ca lucrările să fie amânate.
Desigur, aceleaşi speranţe nutrea şi Episcopul Nifon (1909-1921) care într-o corespondenţă din 1911 îşi exprima speranţa ca sfinţirea catedralei să aibă loc ”cel mai târziu în toamna anului viitor”, adică în 1912. Nesiguranţa vremurilor şi începerea Primului Război Mondial, în 15 iulie 1914 au făcut imposibilă finalizarea lucrărilor de zidire la Catedrala Galaţi. În plină vreme de război, "toate fondurile au fost dirijate pentru susţinerea Armatei şi a operaţiunilor de război”. Astfel că sfinţirea a fost realizată abia peste unsprezece ani, în 6 august 1917, de Prea Sfinţitul Nifon Niculescu (1909-1921). Încă de la sfinţire, la exterior, Catedrala prezenta urme şi răni ale vremii.
La sfinţire, sărăcia se făcea simţită
Era în vremea ”năprasnicului Război Mondial, în cel de-al treilea an de domnie al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria”. Atunci, prim-ministru era I. C. Brătianu, iar ministrul la Culte - I. G. Duca. Istoricii timpului notau că, la vremea sfinţirii, cu toată somptuozitatea, catedrala „vădea” sărăcia din întreaga ţară. Biserica nu avea mobilier, nici obiectele de cult necesare, iar tencuiala exterioară pe alocuri curgea de pe ziduri. Însă sfinţirea s-a făcut cu gândul la cele viitoare şi cu jertfa vlădicilor care au urmat în scaunul Episcopiei, actualmente Arhiepiscopia Dunării de Jos.
(va urma)
