Expoziţie şi colocvii la Casa Cuza - Acul care împunge de cinci milenii!

Expoziţie şi colocvii la Casa Cuza - Acul care împunge de cinci milenii!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

  •  „Industria osului”, de la „dacii” din Deva

 Joi, la Casa Cuza, în locul expoziţiei de numismatică, a fost vernisată o expoziţie a ceea ce poetic se numeşte „industria osului”: „Artă şi meşteşug în epoca Regatului Dac. Artefacte de os şi corn”. Expoziţie itinerată, care aparţine Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Prezentată de cercetător dr. Iosif Vasile Ferencz, de la muzeul din Deva, expoziţia constă din mari panouri cu fotografii şi cranii ale unor animale sălbatice şi domestice. Vernisajul a fost precedat şi de prezentarea stadiului la care a ajuns proiectul Muzeului de Istorie Galaţi privind digitalizarea peste 240 de piese eneolitice - vechi deci de până la cinci milenii, confecţionate din os, scoică, alte materiale dure de origine animală. Interesantă a fost conferinţa susţinută cu această ocazie în faţa unui public iubitor de Istorie din care nu au lipsit studenţii de la Universitatea „Dunărea de Jos”. Conferinţă susţinută de oaspeţi bucureşteni: dr. Diana-Maria Sztancs şi conf. univ. dr. Corneliu Beldiman, de la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Istorie: „Materii dure animale şi artefacte în preistoria României”. Am aflat astfel, ajutaţi şi de imagini, cât de greu se prelucra o scoică pentru a deveni podoabă, cum se făceau mărgele din vertebre sau chiar „dinţi” de peşte, unelte din colţ de mistreţ sau coarne de cerb, din canini reziduali de cervide dar, iată, şi imitaţii preistorice de dinte, confecţionate din coarne, mai uşor de prelucrat. Am văzut linguri preistorice, pandantive, unelte de împuns, chiar ace de cusut din os, care, iată, nu şi-au schimbat semnificativ designul în 5.000 de ani.

 

Citit 4446 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2012 22:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.