Clădirea nu va deveni nici locuinţă, nici sediu şi nici spaţiu cu altă destinaţie pentru Arhiepiscopie, ci va adăposti "Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii creştine a Dunării de Jos”, dar din suflet şi către sufletele oraşului Galaţi, prin decizia Arhiepiscopului, încă din 2007
În contextul mutaţiilor şi al schimbărilor şi de mentalitate şi de viaţă în România, multe instituţii încearcă, nu fără piedici imense şi nu fără manipulare, de neînţeles, să refacă imaginea reală, profundă, atât locală, naţională, cât şi europeană, a uneia din cele mai cunoscute urbe de adâncă "respiraţie" aristocratică de odinioară - Galaţiul.
Se ştie, Galaţiul era al treilea oraş al României, după Bucureşti şi Iaşi, iar în ultimii ani a rămas ceea ce se vede, evident nu din pricina oamenilor de toată isprava, răbdători şi buni la suflet, ci din cauza "vremilor sub care ne aflăm", nu de azi, de ieri sau de altăieri…
Printre acele instituţii de suflet şi pentru sufletele oamenilor, cărora le pasă de restaurarea chipului cu adevărat autentic al Galaţiului, aşa cum a fost el perceput în lumea mare, este şi Arhiepiscopia Dunării de Jos, "casa" sufletelor tuturor celor ce-i trec sau nu pragul, o înţeleg sau nu, dar cu siguranţă este simbolul văzut al tuturor care azi sau în viitor se bucură de pace, de iertare şi de demnitate umană, căci nu prin desfigurarea semenilor ne însănătoşim social şi economic, cu atât mai puţin cultural, ci mai ales prin adevăr, discernământ, iertare, iubire şi conciliere!
Biserica este a tuturor, iar patrimoniul ei face parte din cele 80 de procente ale valorii patrimoniale a României! Ce ne-am face fără Voroneţ? Dar fără Putna? Dar fără Curtea de Argeş? Dar fără martirii secolului al IV-lea de la Niculiţel? Dar fără Innocens, din secolul al III-lea, de la Bărboşi - Galaţi?
Tot astfel, fără Catedrala noastră, fără Palatul Navigaţiei, Universitatea şi vechiul palat al Prefecturii, toate din timpul lui Carol I? Între clădirile pomenite este şi Palatul Episcopal, una dintre cele mai semnificative "case" ale sufletului generator de cultură, provenită din "candela" sufletului, căci "cultura sufletului este sufletul culturii"!
Uitând umilinţele, suferinţele şi temniţele preoţimii române şi nedreptatea făcută sfântului Ierah Chesarie al Dunării de Jos, în anii 60 ai secolului trecut, când clădirea a fost confiscată abuziv de comunişti, cu scopul vădit de a readuce Biserica la statutul de "cenuşăreasă" a societăţii, ne bucurăm nespus de şansa artiştilor care au putut fi adăpostiţi acolo!
Este o mare onoare pentru Biserică şi astăzi, pentru actul cultural săvârşit, fie şi în timp de persecuţie!
Muzeul de Artă Contemporană este şi va fi o efigie a oraşului nostru, inclusiv pentru Arhiepiscopie.
Evident, instituţia merită o clădire pe măsura valorilor pe care le deţine, potrivit calităţii artiştilor şi muzeografilor şi într-un spaţiu mai aproape de oraşul modern şi contemporan. Cei în drept s-o facă vor avea toată înţelepciunea în finalizarea cât mai repede cu putinţă, căci pentru cultură există multe posibilităţi de accesare de fonduri europene.
Arhiepiscopia oferă Galaţiul şi gălăţenilor clădirea ei simbol, unde ierarhii, regii României şi demnitarii locali au făurit o perspectivă echilibrată şi demnă pentru zona Dunării de Jos, care sperăm să aibă şi astăzi aceiaşi sorţi de izbândă. O oferă zonei văduvite de valori culturale reale, înfiinţând aici Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii creştine de la Dunărea de Jos, care acoperă o perioadă de peste 17 secole! Un astfel de Muzeu este nu numai necesar, ci absenţa sa ar însemna exprimarea inexplicabilă a istoriei, artei, culturii şi spiritualităţii, doar prin valorile secolului al XX-lea, de altfel extrem de importante. Ele însele au nevoie de înrădăcinarea în istorie, pentru a se înscrie în exigentele ei pagini.
Aşadar, prin acest Muzeu nu se pierde nimic la Galaţi, ci se câştigă imens prin valorile care ne ajută să nu ne pierdem identitatea şi continuitatea şi să exprimăm apartenenţa la spaţiul European.
Mare va fi bucuria, după restaurare, cu fonduri europene şi de la Arhiepiscopie, bani aduşi pentru gălăţeni de Biserică, în timp de criză economică, când o parte dintre muzeografi vor reveni acasă şi unele exponate aşişderea.
Aceasta este casa Bisericii, a noastră, a tuturor!
Clădire istorică edificată de Biserică
Palatul Episcopal s-a construit în perioada 1897-1900, pe locul cunoscut sub numele de "Piaţa lui Ştefan Cel Mare", graţie eforturilor deosebite ale episcopului Dunării de Jos, P.S. Partenie. Arhitectul clădirii a fost Toma Dobrescu, iar inginer constructor, A.F.Bădescu.
În 1965, Palatul a fost confiscat de autorităţile comuniste, care au înfiinţat acolo Muzeul de Arte Vizuale. În 2004, clădirea a fost restituită Bisericii, însă proprietatea s-a manifestat doar juridic, muzeul funcţionând pe mai departe acolo.
Imobilul este clasificat ca monument istoric.
