„Take, Ianke şi Kadîr”, premieră cu aplauze clasice la Teatrul Dramatic

„Take, Ianke şi Kadîr”, premieră cu aplauze clasice la Teatrul Dramatic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este de remarcat că „Fani Tardini” tinde din nou să devină un teatru de repertoriu şi nu unul doar de „desfacere” a unor produse teatrale inedite. Publicul gălăţean a salutat la premiera de sâmbătă o comedie clasică a tezaurului naţional, o comedie garantată prin text, „Take, Ianke şi Kadîr”, a lui Victor Ion Popa, născut şi el în judeţul nostru, cu trimiteri în text la Galaţi. Că o fi fost inspirată sau nu din melodramele reale ale Iveştiului multietnic de altădată, piesa aceasta a avut mereu un succes naţional mare. Regizorul montării, Eugen  Făt, a păstrat mare parte din textul original şi m-am temut că lungimea spectacolului, într-o epocă a emoţiilor măsurate cu minutul, va dăuna. Riscul, asumat, a fost însă răsplătit! Sala – mai plină ca niciodată! Inclusiv cu VIP-uri locale, politice şi culturale.

Reacţia publicului, ca o cronică bună…

Că s-a aplaudat lung, foarte lung, la final este mai puţin important decât faptul că s-a aplaudat şi, mai ales, s-a râs pe replică.

Este greu să treci peste concurenţa montării arhicunoscute, din ´76, de la Naţionalul bucureştean, îndelung televizată – cea cu Ion Finteşteanu – Ianke, Alexandru Giugaru – Take şi Marcel Anghelescu – Kadîr! Voite sau nu, influenţele s-au simţit şi acum, mai puţin parcă la Petrică Păpuşă, care îşi munceşte cu seriozitate, ca de obicei, rolurile. El izbuteşte în Take un rol de mic negustor român cinstit, naiv, conservator, care trebuie să contrasteze cu cel al cinicului, cald însă pe dedesubt, Ianke, interpretat nuanţat de Gabriel Constantinescu. Un rol greu, între cele trei roluri principale ale piesei. Şi Ianke al lui Gabriel Constantinescu - un rol care trebuie să ducă piesa în spate, reuşeşte să convingă. Turcul Kadîr, interpretat de bonomul Grig Dristaru, pare să se joace pe sine, fără efort vizibil. Autorul îl gândise probabil ca atracţie principală, datorită exotismului oriental (Kadîr figurează primul pe distribuţie), dar Ianke domină. Cristina Uja, în Ana, fără să difere de modelul clasic, este plăcută şi la locul ei. Ciprian Braşoveanu joacă rolul Ionel. Surprize plăcute: meritând un Oscar pentru rol secundar, Sveltlana Friptu, în Safta – cel puţin în actul doi. Iar Dan Căpăţână „recidivează” frumos, acum în rolul lui Iţic, probabil cel mai reţinut de către public, deci merită un premiu de popularitate. Decorul constănţencei Lăcrămioara Dumitraşcu este cuminte şi funcţional, cu cele trei faţade şi cu clădiri schiţate „în zare”, desenate pe pânză, ca la spectacole de revistă. Regia a respectat autorul, a lucrat la psihologii şi a inventat câteva gaguri bune, într-un spectacol care se va juca mult timp de acum încolo cu sala plină.

Citit 14396 ori Ultima modificare Luni, 04 Februarie 2013 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.