Locul unde în vremurile grele se ascundeau creştinii şi domnii din calea năvălitorilor a devenit astăzi un lăcaş de cult care este şi obiectiv cultural şi turistic
Biserica-fortăreaţă „Precista” întâmpină călătorul de peste 365 de ani, pe malul Dunării, la kilometrul zero al Galaţilor. Este cartea de vizită şi „Poarta” de intrare aici, la „Poarta Porţilor” dintre Occident şi Orient. Actuala biserică a fost ridicată de fraţii - Dia şi Şerbul, fiii lui Coman - şi de Constantin, feciorul lui Teodor”, ne înştiinţează Moise N. Pacu, în „Cartea judeţului Covurlui”, editată la 1891. Nu se cunoaşte anul când au început lucrările, însă se ştie că a fost sfinţită în septembrie 1647, în vremea domnitorului Vasile Lupu. Confruntările dintre ruşi, turci şi tătari, desfăşurate pe aici au distrus de mai multe ori zidul bisericii fortificate. Comuniştii au dorit şi ei să o dărâme, dar Dumnezeu, Cel cu grijă pentru Casa Sa, a hotărât să rămână de veghe la hotare, ca o mărturie a veşniciei peste veacuri. Astăzi, aici slujesc părintele paroh Eugen Buruiană, protoiereu de Galaţi, şi părintele Ion Dobre, cel care după 1991 a restaurat această "fortăreaţă" a credinţei la Dunărea de Jos.
Sinteză arhitecturală moldo-vlaho-transilvană
Despre Biserica-fortăreaţă „Precista” din Galaţi - „ctitorie de negustori” - au scris istoricii noştri, dar şi călători străini care au ajuns prin vechiul port de la sud de Moldova. La mijlocul secolului al XVII-lea, "când este zidită Biserica-fortăreaţă Precista, târgul Galaţi este caracterizat ca un târg prosper, format „în mare parte din negustori”, ne relatează istoricul Paul Păltănea. Cetatea „Precista” este zidită în plină epocă culturală a domnitorului Vasile Lupu, iar din punct de vedere arhitectural este „o remarcabilă sinteză de arhitectură moldo-vlaho-transilvăneană”, ridicată după modelul bisericilor-fortăreţe. A fost închinată Mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos.
Trei cruci mari aurite
Amintirile lui Paul de Alep Paul de Alep, secretarul Patriarhului Macarie al Antiohiei, (prezent aici pe la 1653), relatează că Mănăstirea „Precista” era somptuoasă, „toată din piatră lustruită, cu trei turle înalte, zvelte, pe vârful cărora sunt cruci mari aurite. Înlăuntru exista o foarte mare clopotniţă, cu creneluri”.
Istoricul Cristian Căldăraru ne înştiinţează într-o monografie, reeditată în anul 2012, că Biserica - fortăreaţă „Precista” este lucrată de „meşteri populari”. Are pereţi din cărămidă groşi de 1,80 metri şi întărituri specifice. Ca şi la Biserica „Sfântul Gheorghe”, Precista a fost ridicată cu piatră de la Castrul roman de la Bărboşi. Şi ca orice fortăreaţă şi „Precista” a avut rol de apărare în confruntările cu năvălitorii care şi-au imaginat că suntem uşor de doborât.
Zidire unică
Sistemul de apărare al Bisericii „Precista” este descris succint de Moise N. Pacu. Este locul unde în vremurile grele se ascundeau creştinii şi domnii din calea năvălitorilor. „Între acoperământ şi boltă, biserica are un loc spaţios de adăpostire şi nişte deschizături pentru apărarea contra inamicilor...” Podul este prevăzut cu 28 de metereze, dispuse pe laturile de nord şi de sud şi pe absida altarului. Astăzi aceste elemente arhitecturale sunt istorie, însă la vremea lor au fost de maximă importanţă, aici, la Poarta Porţilor dintre Orient şi Occident. Între elementele care frapează astăzi pelerinii se numără şi tainiţa mănăstirii unde se ajungea printr-o scară secretă existentă în zidul de nord. Turnul clopotniţă are şi el tainiţele şi tainele lui şi toate laolaltă clasează edificiul drept o zidire unică între bisericile-fortăreţe din ţară.
La exterior, biserica este de o frumuseţe şi o naturaleţe aparte: piatra face o frumoasă unitate arhitecturală cu cărămida şi ambele dau bisericii „o notă aparte, puţin cunoscută arhitecturii moldoveneşti”, susţin specialiştii.
Zestrea ctitorilor fraţi a dăinuit peste veacuri
Potrivit unei vechi şi sănătoase tradiţii, ctitorii de odinioară îşi înzestrau adeseori urmaşii, dar mai ales bisericile pe care le ctitoreau. Aşa au făcut şi Dia şi Şerbu, cei doi fraţi care au susţinut zidirea, alături de „mama lor Teodora şi Constantin a lui Teodor cu tot neamul lor”. La sfinţire, cei doi negustori brăileni, care s-au stabilit mai apoi în Galaţi, au înzestrat biserica cu 150 de ari, zece boi de plug, zece iepe cu mânjii lor, 20 de stupi, doi cai, o moară, două „tocuri” tipsii cu talere, un caic-şaică. Constantin adaugă la acestă avere cinci iepe cu mânjii lor, un cal, jumătate vie la ţară cu moşia ei, două vaci, doi boi şi un loc în târg pentru carvasa şi dughene”.
Arhivele ne arată că în anii care au urmat, Biserica - fortăreaţă a primit şi alte danii, cum ar fi „moşiile Cişmele de lângă Galaţi şi Valea lui Moş sau Deocheţi de pe Valea Suhurluiului”. Domnului Mihai Racoviţă a dat mănăstirii un hrisov „pentru 40 de lei din vama domnească de la Galaţi”, dănii care au fost îmbunătăţile şi de alţi domni, până la secularizarea averilor mănăstireşti.
Teatru de luptă
Biserica a fost atacată adeseori; în vremea războaielor turco-ruso-austriece din 1735-1739, apoi, câteva decenii mai târziu, în vremea războiului ruso-turc de la anii 1769-1774, a produs mari daune. Într-una din confruntări, domnitorul Constantin Mavrocordat este surprins în Mănăstirea „Precista”, unde se ascunsese, şi de unde este făcut prizonier.
În vremea evenimentelor din 1821, când Galaţiul a fost teatrul de luptă între grecii eterişti şi turci, mănăstirea „Precista” a suferit mari pierderi. Se spune că atunci, în tainiţele mănăstiri s-au adăpostit mulţi creştini, fiind trădaţi, au fost scoşi în faţa bisericii şi ucişi. Mormintele au fost profanate de turci, iar odoarele furate.
Figuri luminoase
Un moment important este anul 1822, când, după reinstaurarea domniilor pământene, egumenii greci urmau să fie înlocuiţi cu cei pământeni. Nu s-a reuşit acest fapt, iar în 1831, egumenul elin Sava reface cetatea, care îşi încetează rolul de fortăreaţă după 1821. Figura cea mai luminoasă este însă a preotului Anton Velichi care (între 1878-1920), în peste patru decenii de slujire, a redat Bisericii „Precista” strălucirea şi locul de frunte între bisericile eparhiei, susţine Cristian Căldăraru.
Biserica a fost refăcută în mai multe rânduri şi de fiecare dată s-a intervenit asupra arhitecturii. În vremea acestui preot a fost pictată biserica de pictorul Grigore Pelinescu.
Locaşul a fost refăcut şi la începutul veacului al XX-lea. În 1952, vlădica Chesarie al Dunării de Jos cerea ca Biserica „Precista” să fie salvată. Au urmat ani de mare biruinţă, dacă ne gândim că autorităţile comuniste ridicând în vecinătate Hotelul Faleza, destinat cadrelor de partid, au zis că nu se cuvine a sta alături o biserică! În acest context, nu trebuie să omitem intervenţia lui Constantin Dăscălescu, în acea vreme secretar cu probleme organizatorice la Galaţi, viitorul prim ministru al României, care s-a opus demolării. S-a găsit o soluţie de compromis, biserica a devenit muzeu, o soluţie care a constituit salvarea Bisericii „Precista”.
Frumuseţea veşniciei oglindită în apă
În 1991, Arhiepiscopul Antim Nica, sprijint de actualul Arhiereu al Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, au redat Bisericii „Precista” măreţia, sfinţenia şi frumuseţea veşniciei. Părintele Ion Dobre a adunat din ciorburile şi pietrele credinţei un edificiu care a rămas carte de vizită la kilometrul zero din Galaţi. Este frumuseţea veşniciei oglindită în apa bătrânului fluviu.
După 1990, pictura în stil neo-bizantin a fost refăcută de artiştii Dimitrie Bănică şi Gheorghe Bondor, păstrându-se registrul pictorului Gr. Pelinescu. Între icoanele şi frescele care se păstrează este icoana Maicii Domnului, de pe catapeteasmă. Despre aceasta Moise N. Pacu spune că este donaţia celor "două corporaţii alipite, a bogasierilor şi a abagiilor", care l-a 1817 au făcut Icoana Maicii Domnului, suflată cu aur. În absida de nord, sub tencuială se păstrează chipurile a doi sfinţi, care relevă un strat de pictură mai vechi, se presupune de secol XVIII. Edificiul dispune de o acustică aparte, avânt un sistem de olane de cea mai bună calitate, asemeni Mănăstirii Sâmbăta de Sus, din Ardeal.
Biserica "Precista" este acum biserică de mir. Este locul pe care în ultimii ani, prin străduinţa actualul preot paroh Eugen Buruiană, pelerinajele cu Icoana Maici Domnului de la Adam şi cele de la Bobotează l-au transformat din nou într-o cetate a credinţei şi sfinţeniei de la Dunărea de Jos.
