Gălăţeanul a fost invitat pentru a patra oară în Republica Leului, după ce de fiecare dată în ediţiile anterioare a adus un nou suflu la carnaval
Pe Paul Buţa l-am găsit singur în galeria de la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în iţari, cu cămaşă tradiţională şi suman, iar în picioare cu nelipsitele-i opinci, în ciuda ninsorii zdravene de afară. Ziceai că Doamne–Doamne vrea să se distreze şi tot toarnă confeti de gheaţă deasupra oraşului aflat în plin carnaval. În expoziţia organizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti mai rămăseseră doar o mască, o capră şi scoarţele populare de pe pereţi. „Le-am vândut”, răspunde el privirii mele uimite. „De o săptămână tot vin turiştii şi mă bat la cap să le dau măştile. Pe asta abia am reuşit s-o păstrez, pentru că am promis c-o donez Institutului”, mă lămureşte gălăţeanul nostru, invitat pentru a patra oară la Carnavalul de la Veneţia.
„Să vezi ce spectacol!”
Cum mă vede niţel descumpănită, mă pofteşte să „şăd” la măsuţa unde se vedeau nişte resturi de postav, nişte blană, câlţi, lână, pănuşi de porumb şi nuci, materialele din care meşterul confecţionează măştile unicat: „Stai să-ţi istorisesc cum a fost. De pe 2 februarie când am deschis expoziţia, a fost pelerinaj aici. S-a adunat lumea ca la urs. Întâi veneau, se lipeau de geam, căscau ochii şi îi umfla râsul. Să vezi ce spectacol a fost pentru mine să mă uit cum reacţionau trecătorii la măştile mele: întâi îi pufnea râsul, după care intrau hliziţi înăuntru. Aici dădeau de mine, care începeam să le joc masca, pentru că pusă pe pereţi s-au atârnată în geam, n-are valoare. Ea trebuie jucată. După care ieşeau pe uşă hohotind”, povesteşte mulţumit Paul Buţa.
A intervenit şi poliţia
Spre deosebire de anii anteriori, când expoziţia se făcea undeva la etaj, în sala de protocol a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, anul acesta măştile au coborât în mijlocul turiştilor, pe strada Nuova, una dintre cele mai mari din Veneţia: „În primele zile de carnaval, se aduna atâta lume la geam să le vadă, că a fost nevoie de intervenţia poliţiei ca să descâlcească circulaţia. Chiar dacă e stradă principală, e destul de îngustă, aşa că grupurile care se opreau să se bucure de măşti şi de spectacolul lor îi încurcau pe cei care voiau să ajungă în altă parte. Mă trezesc cu poliţia într-o zi, că stătea vizavi şi-i trimitea prin partea cealaltă pe cei care doreau să treacă. După care au pus afişul acela, cu săgeata, care le arată că pot ocoli pe acolo”.
Un hohot, în fiecare colţ al lumii
Prima ofertă să vândă a primit-o imediat după deschiderea expoziţiei. Şi solicitările au început să curgă lanţ. „Degeaba le-am spus că nu stric expoziţia. Că nu am cum să le dau, dar în fiecare zi îşi făceau unii drum pe aici şi mă întrebau dacă nu vreau să le vând. Până la urmă, le-am dat. Sunt unicat, sunt altfel decât ceea ce se găseşte de obicei la Veneţia. Au cumpărat oameni din toate colţurile lumii. Până şi din America”, mai adaugă meşterul. Adevărul e că măştile veneţiene (vorbim aici de cele originale, nu de chinezăriile care au umplut şi la ei oraşul) sunt frumoase, au graţie, rafinament, culoare, strălucire, dar ca măştile lui Buţa nu-s. Aduc zâmbetul şi încântarea, dar nu râsul sănătos, specific românesc. Paul Buţa a avut o misiune importantă la Veneţia: a promovat România trimiţând câte un hohot de râs în toate colţurile lumii.
