Biserica Greacă „Schimbarea la Faţă” din Galaţi dăinuie pe strada Domnească din a doua parte a veacului al XIX-lea * Este ridicată din dragostea elinilor care s-au stabilit în Galaţi, fiind sfinţită de vlădica Melchisedec Ştefănescu, primul ierarh de la Dunărea de Jos * În vremea comuniştilor, Biserica a scăpat ca prin urechile acului de demolare, spune părintele paroh Constantin Stoica
Biserica Greacă din Galaţi, cu hramul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, s-a ridicat având la temelie dragostea şi mărinimia unor greci înstăriţi material, dar şi spiritual. Astfel, în baza facilităţilor acordate grecilor din România de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1864, ei s-au constituit în Comunitatea Elenă, fapt menţionat într-o inscripţie de pe frontispiciul Biserici Greceşti din Galaţi. Prima dorinţă a negustorilor elinilor veniţi aici din Chefalonia şi Ithachi a fost cea de a-şi ridica o Biserică în care să se identifice spiritual şi cultural. Să-şi deschidă o "Poartă a Cerului" la Dunărea de Jos.
Pentru zidirea edificiului, condiţia pusă de Domnul Alexandru Ioan Cuza era ca „preoţii ce vor sluji la Biserica Greacă să fie recomandaţi de Epitropia ei (Greacă) Chiriarhiei (Episcopiei locale n.n.) Dunării de Jos, cu garanţia în privinţa moralităţii. În timpul şederii în România se vor supune legilor bisericeşti şi civile ale ţării gazdă”, relatează sursele vremii.
Temelia şi sfinţirea
Cu mic, cu mare şi cu un patriotism pe care grecii l-au întreţinut dintotdeauna, negustorii greci au pus umărul la zidirea edificiului. Dimitrie Rodocanakis a fost cel care a cumpărat terenul de la maiorul Iancu Fotea. Proiectul Bisericii Greceşti din Galaţi aparţine arhitectului german Knab din Berlin, iar temelia Bisericii ”Schimbarea la Faţă” a fost aşezată la 6 august 1866, spune Moise N. Pacu. Antreprenor a fost Ilias Latufis, iar la zidirea frumosului edificiu au lucrat calfe şi zidari din Germania, Grecia, România. Atât piatra de temelie, cât şi sfinţirea Bisericii Greceşti au fost săvârşite de Episcopul Melchisedec Ştefănescu, primul ierarh al Dunării de Jos, cel care a organizat eparhia noastră. Sfinţirea a fost săvârşită la 17 septembrie 1872, ne informează pr. Eugen Drăgoi, în "Istoria creştinismului în date". Evenimentul mult aşteptat în viaţa tinerei Comunităţii Elene a fost onorat şi de arhimandritul Evghenie de la Mănăstirea Xiropotamu din Sfântul Munte Athos - Grecia, de alţi slujitori ai comunităţilor eline din spaţiul românesc.
Configuraţie de început
Primul Altar, o capelă cu regim de provizorat, a fost ridicat în cinstea Sfântului Vasile cel Mare şi aici s-a slujit până la finalizarea lucrărilor. Iniţial, Biserica Greacă din Galaţi a avut trei Altare, potrivit rânduielii din Grecia. Altarul central avea hramul Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, hram care se păstrează şi astăzi; un alt altar era închinat Sfântului Vasile cel Mare, iar un altul Sfântului Gherasim, ocrotitorul Chefaloniei, provincie din care provin, în mare parte, grecii aşezaţi în Galaţi, Brăila şi Giurgiu. ”Cu eforturile puternicei comunităţi elene, suntem convinşi că şi cu cele ale gălăţenilor, biserica a fost zidită în aproximativ doi ani, ˝prin subscripţie˝", ne spune părintele paroh Constantin Stoica.
Arhitectural, Biserica Greacă din Galaţi respectă stilul marilor bazilici eline. În 1901 i s-au adăugat cele două abside laterale (alte surse dau anul 1882), acum forma arhitecturală fiind de cruce închisă. La începutul veacului XX, prin adăugarea clopotniţelor, edificiul avea trei turle, însă după cutremurele din 1940, turlele din faţă s-au năruit. De atunci, biserica a rămas cu turla centrală de pe Pantocrator şi aşa este şi în prezent.
Triadă de pictori. Haina neo-bizantină a lui Gh. Răducanu
Biserica Greacă din Galaţi este una dintre bisericile care, neoficial, face parte din patrimoniul nostru cultural şi spiritual, deşi, oficial, nu se regăseşte pe lista monumentelor de patrimoniu. La interior, arhitectura este de expresie greacă şi reţin atenţia cele două şiruri de coloane a câte cinci stâlpi. Catapeteasma este sculptată în lemn, iar icoanele vechi şi ele sunt în ulei şi pe pânză. O restaurare a Sfintelor Odoare ar scoate la iveală mai multe date despre penelul mânuit în stilul artei neobizantine de cei care au redat chipurile Sfinţilor.
Icoana Sfântului Vasile, cea mai veche
Cea mai veche Icoană este datată la 1866 şi redă chipul Sfântului Vasile cel Mare. E posibil să fie a pictorului Papadoupulos din Adrianopol, primul zugrav care a pictat Biserica Greacă din Galaţi. Haina neo-bizantină a bisericii a fost restaurată în 1938 de pictorul Hristos Constantinidis din Tracia, pentru ca, în 18 decembrie acelaşi an, Episcopul Cosma Petrovici să resfinţească edificiul. Pictura de aici poartă şi amprenta lui Gheorghe Răducanu, artistul care a restaurat haina bizantină după cutremurul din 1977, în vremea slujirii actualului paroh, părintele Constantin Stoica.
Între odoarele de preţ se numără candelabrele din cristal de Murano. Biserica Greacă este împodobită şi de cele treisprezece vitralii, una redă scena Schimbării la Faţă a Mântuitorului, iar cele douăsprezece de la geamuri au chipurile celor doisprezece Apostoli.
Slujbă în două limbi
Ultimul preot grec care a slujit aici este părintele Gheorghe Papadopulos care a plecat în Grecia în ianuarie 1950, cunoscut fiind că după al II-lea Război Mondial mulţi dintre greci au început a face drumul înapoi, către vechea Eladă. Din 1967, slujirea a fost asigurată de pr. Constantin Cronţ, apoi a pr. Hristache Postelnicu (1967-1977); a urmat pr. Dumitru Găureanu, pr. Gabriel Cimpoca. Din 1978, aici liturghiseşte preotul paroh Constantin Stoica. Și chiar dacă nu mai sunt mulţi greci la Galaţi, rânduiala este păstrată cu sfinţenie. "În momentele importante din slujbă, la citirea Evangheliei zilei, a Crezului, la epicleză, şi la Tatăl nostru, rugăciunile se rostesc în română şi greacă”, ne spune părintele Stoica.
