Timbrul de mediu te face colecţionar. Vezi aici cum!

Timbrul de mediu te face colecţionar. Vezi aici cum!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri a fost o zi de mare evoluţie spirituală pentru România. De pe urma timbrului de mediu impus de Rovana Pb, ţara noastră se va alege cu peste un milion de colecţionari. Şi nu de timbre! Deja, din 2007 până acum, autoturismele cu vârsta mai mică de doi ani au scăzut de la 23 la sută din total la numai 3 la sută.

Cei mai mulţi loviţi de măsură sunt fix clienţii producătorului ale cărui isterii s-au aflat în fruntea corului de propovăduitori ai timbrului de mediu. În decembrie anul recut, în România, erau înmatriculate aproape un milion şi jumătate de Dacii din totalul de patru milioane şi jumătate de autoturisme. Deci o treime.

Din Daciile astea, vreo 350 de mii sunt Logane, trei sferturi de dinainte de aplicarea taxei de poluare în mod nediscrimantoriu, inclusiv pentru autoturismele vândute de noi în România. Practic, în ultimii trei-patru ani, Dacia a mai contribuit doar cu vreo 150 de mii de autovehicule la ce au prin parcări şi garaje românii. Restul, până la peste 1,3 milioane sunt Dacii vechi, de dinainte sau după venirea Renault, dar pasibile oricum să plătească timbru de mediu în caz de revânzare. Adică un bir de 60-80 la sută din valoarea maşinii în mod curent, ba şi mult peste valoarea ei în foarte multe cazuri.

Lecţia colecţionarilor

Dacă statul român vede biata maşină naţională într-atât de valoroasă încât să dijmuiască revânzarea ei cu sute şi mii de euro, atunci înseamnă că stăm cu fundul pe nişte comori şi noi nu ştim.

Şi chiar stăm. Gândiţi-vă câţi români s-au bulucit să dea aproape un salariu minim timp de 10 ani ca să-şi ia un Logan în rate! În loc să ia lecţii de la băiatul din imagine!

La averea lui de 70 de milioane de lire, Mr. Bean a dat vreun milion pe un McLaren F1. Deci, ca şi cum şi-ar lua un român obişnuit o plasmă, dar din aia mică, de pus în bucătărie. La câţi români maşina din parcare e doar o şaptezecime din avere?

L-a buşit de două ori, ultima oară în halul în care se vede.Reparaţia a costat asiguratorul 900 de mii de lire, cea mai mare notă de plată din istoria service-urilor engleze. În loc să-şi ia alt McLaren, Rowan Atkinson, cum îl cheamă pe Mr. Bean când redevine om serios şi pragmatic, a preferat tot maşinuţa lui din '96.

Normal că pe nişte nătărăi care dau năvală să-şi pună pielea în saramură pentru o maşină depăşită moral de nouă, şi producătorul, şi statul au curaj să-i jupoaie de câte trei-patru piei.

Dac-am deveni colecţionari, oare n-am avea şanse să întoarcem roata şi să ne vindem noi antichităţile la suprapreţ?

Colecţionarul de taxe

Citit 13257 ori Ultima modificare Vineri, 15 Martie 2013 22:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.