Lansare inedită marca Victor Cilincă. „Împăratul Gunoaielor” – o satiră a lumii noastre

Lansare inedită marca Victor Cilincă. „Împăratul Gunoaielor” – o satiră a lumii noastre

Foto: Nicoleta Onofrei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Evenimentul de sâmbătă, realizat prin efortul unei echipe entuziaste condusă de Dana Potorac, directoarea Editurii Homer,  a demonstrat că lucrurile pot fi făcute şi altfel, iar să ieşi în întâmpinarea publicului poate fi o soluţie pentru ca arta să ajungă la cât mai mulţi oameni


Colegul nostru, jurnalistul şi scriitorul Victor Cilincă, a lansat, sâmbătă, la Galeriile Real, audiobook-ul „Împăratul Gunoaielor”, o remarcabilă poveste în lectura actorului Cristi Gheorghe. Apărută în colecţia „Căsuţa cu poveşti” a Editurii Homer şi produsă în studiourile Radio Galaţi Media, povestea vorbită a lui Victor Cilincă a fost bine primită de critici. „Este un text pe care eu îl consider capodopera lui Victor Cilincă. Bazat pe fabulaţie, pe fabulă, pe ironie, el aduce în prim-plan un anumit aspect de viaţă socială pe care nu ni-l dorim şi care se aseamănă unui vis urât ce nu dispare decât emigrând. Mărturisesc că Victor a reuşit să mă surprindă cu acest text, care ridică probleme morale şi care spune adevărul crud despre viaţa noastră”, a declarat Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Uniunii Scriitorilor Galaţi-Brăila. Tudor Cristian Roşca, cel care a editat povestea, a spus despre aceasta că este „un basm contemporan, o satiră a lumii noastre, în care există doar caşcavalul şi groapa de gunoi”.
La lansarea audiobook-ului „Împăratul Gunoaielor” au fost prezente câteva zeci de persoane, printre care au „mişunat” şoricei simpatici, cu fustiţă sau cu bască. „Bucuros că au venit atâţia prieteni”, Victor Cilincă le-a făcut o surpriză, aceştia putându-l auzi cântând, într-o înregistrare mai veche, din care a surprins o voce caldă şi încă un talent pe care nu i-l ştiam.
Audiobook-ul „Împăratul Gunoaielor”, despre care autorul spune că este „o istorie pe înţelesul copiilor, dar interesantă şi pentru părinţi sau bunici”, are o durată de 78 de minute şi 29 de secunde. CD-ul, care a fost distribuit vinerea trecută cu ziarul, poate fi achiziţionat în continuare din chioşcurile „Viaţa liberă”. Să mai spunem că piesa cu acelaşi subiect, intitulată „Caş – Comoara şoriceilor şi pisicile electrice”, a obţinut Premiul I la Concursul naţional de dramaturgie al Teatrului „Vasilache” din Botoşani, care o va monta în decembrie, la secţiunea pentru copii de peste 10 ani.

Citit 6189 ori Ultima modificare Duminică, 07 Aprilie 2013 17:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.