Soclul are o înălţime mai mică decât cel iniţial * „Pictat” de păsări, mâzgâlit de puşti
Culmea, frumoasa statuie a lui Costache Negri a fost… marginalizată… în centru! Odinioară pe un soclu mai înalt (publicistul Corneliu Stoica de informează că soclul avea şase metri: puteţi compara din fotografiile de epocă!), era impozantă, dăruită anume unui sens giratoriu de mare piaţă. După distrugerile din Al Doilea Război Mondial (o fotografie de atunci arată doar ruine în zonă, numai statuia rămasă în picioare) n-am mai avut pieţe fastuoase, ci chicinete; de altfel, Piaţa Regală, cu statuia lui Negri în centru, era în apropierea locului romantic de astăzi, unde pare însă mai degrabă statuia unui poet oarecare, gingaş înconjurată de arbori, de magnolii. Şi vizitată de păsările care o murdăresc şi de puştii care scriu măscări pe soclu…
Negri a fost „unul dintre cei mai nobili bărbaţi ai românilor” căruia îi datorăm în mare măsură „actele mari săvârşite în istoria modernă” (spunea Eminescu) pârcălab (similar prefectului) de Covurlui, care ne-a construit un chei de piatră şi o şcoală, un teatru, a chivernisit Spitalul „Sf. Spiridon”, fost capuchihaie (adică ambasador) la Istanbul la vremea dificilă a Unirii din 1859 şi apoi în cea a negocierii răscumpărării proprietăţilor mănăstireşti închinate la Muntele Athos. Când edilii oraşului au propus denumirea Şcolii normale drept „Gh. Asachi”, ministrul Şcoalelor de atunci, Spiru Haret, organizatorul învăţământului naţional, hotăra: „C. Negri”!
Unionist, şi-a pus averea la bătaie
Susţinător al paşoptiştilor şi unioniştilor, Negri şi-a risipit averea pentru a-i ajuta, a găzduit revoluţionari în conacul de la Mânjina – de la Cuza la Alecsandri, iar pentru a se realiza Unirea, a renunţat la propria sa candidatură la tron (după ce şi Alecsandri renunţase, în favoarea lui Negri), pentru a se alege Cuza! Om discret, făcea şi parte dintr-o grupare… discretă: membru în loja masonilor bucureşteni, a fost ales „venerabil” (şef de lojă) la Iaşi. Reprezentând în această calitate Moldova la conferinţele de la Viena din 1855, punând oficial problema unirii, susţine Radu Cernătescu. Istoricul gălăţean prin adopţie Gh. Munteanu Bârlad consideră, în monografia sa închinată formidabilului român, că poza personajului din monument e mai hieratică decât cea a personajului real, un bonom… Publicistul Corneliu Stoica ne oferă istoricul statuii: dezvelită la 17 iunie 1912, la un veac de la naşterea lui Negri, statuia de 2,80 m. e turnată în bronz la Bucureşti, de elevul lui Paciurea şi a unor maeştri francezi şi italieni, Ioan Iordănescu. Fondurile – strânse de comitetul condus de profesorul, fost primar, Pandeli D. Petrovici. Soclul, din piatră de Câmpulung. La dezvelire a vorbit Iorga, academicianul Duiliu Zamfirescu şi alţi intelectuali din ţară. Avariată la război, sculptura a zăcut în vii până ce sculptorul Vasile Onuţ a restaurat-o în 1967, plasând-o în Parcul Municipal. În 1985 a fost transferată la „Spicul”…
„Am putea spune că nu merităm aceste cadouri”…
Sculptorul şi muzeograful Liviu-Adrian Sandu ne-a desluşit: amplasarea unei statui, dimensiunile soclului, sunt stabilite de arhitecţi, de arhitectul şef al unui oraş, nu de sculptori. „În viziunea mea, orice monument ridicat este un cadou, o bijuterie, pentru urbe şi implicit pentru generaţiile prezente şi viitoare de locuitori, dar, judecând după aspectul pe care îl au astăzi toate monumentele din oraşul nostru am putea spune că nu merităm aceste cadouri din moment ce nimeni nu se îngrijeşte de ele. În oraşele importante ale lumii occidentale activează câte o comisie care se ocupă PRACTIC de conservarea operelor de artă monumentală. La noi, din păcate, transformarea are un singur sens, spre RUINĂ. PĂCAT!”
