Coseşte fără vlagă şi spune rugăciuni
spre cel care păzeşte cutia cu minuni:
ia-mă de-aicea, Doamne, doar vezi că nu mai pot,
că nu mai am pe nimeni şi nu mai am nici nord!
Păringul se apleacă şi cade, fir cu fir;
bătrânul osteneşte şi zvârle un sictir
spre zare, unde crede că stă salvarea lui;
aprinde o ţigară, îşi pune pofta-n cui…
Încet şi fără umbră, cu lacrimi până jos,
îşi târâie gumarii spre casa lui din dos;
nu are nici surcele, nici câine, nici mălai;
ia apă şi se spală, ascultă cirlilai…
Adoarme şi visează că a venit să-l ia
multaşteptata Doamnă din rugăciunea sa…
Iar se revarsă zorii… Cu sufletul pustiu,
bătrânului nu-i vine să creadă că e viu.
Se supără şi pleacă la deal, printre aluni:
mai are mult de coasă, mai are rugăciuni…
Ajunge, se opreşte, se uită cam haihui:
multaşteptata Doamnă coseşte-n locul lui!
