Festivalul de teatru al liceenilor, la Liceul de Artă din Galaţi

Festivalul de teatru al liceenilor, la Liceul de Artă din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, 30 martie, liceenii de la „Dimitrie Cuclin” dau startul Festivalului Judeţean de Teatru. Ediţia cu numărul şapte e găzduită, ca de obicei, de amfiteatrul Liceului de Artă, instituţie, care, în acest an, este şi organizatorul festivalului, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.

Timp de patru zile, de luni până joi inclusiv, elevii vor juca 23 de spectacole. În acest an, liceenii şi-au disputat în special piese scrise de Matei Vişniec (vom vedea nu mai puţin de patru reprezentaţii diferite), I.L. Caragiale (tot patru spectacole) şi Cehov (două spectacole).

Juriul format din actori, profesori şi un reprezentant al elevilor va avea grijă să evalueze prestaţia fiecărei trupe. Festivitatea de premiere  a festivalului la care "Viaţa liberă" este partener media are loc vineri, de la ora 12,00.

Ce puteţi vedea astăzi

13,30 – „Gunoierul”, adaptare Mimi Brănescu, trupa „Scaunele” (Gr.Şc. „Radu Negru”)

14,15 – „Căsătoria”, de A.P.Cehov, trupa „Na, belea” (Gr.Şc. Industrial de Marină)

16,00 – „Spectatorul condamnat la moarte”, de Matei Vişniec, trupa „Catharsis” (Liceul Teoretic „Dunărea”)

16,50 – „Take Ianke şi Cadâr”, de V.I.Popa, trupa „Speranţa” (Liceul Particular „Marin Coman”)

17,20 – „Sonet”, trupa „Cuza” (Colegiul Naţional „Al.I.Cuza”)

Programul de marţi, 31 martie

13,00 – „Unde dispare albul după ce se topeşte zăpada”, de Marcel Chirilă, trupa „Ghilgam” (Colegiul Tehnic „Paul Dimo”)

13,50 – „Cântăreaţa cheală”, de Eugen Ionescu, trupa „16+” (Colegiul Naţional „V.Alecsandri”)

15,30 – „La noi ca la nimenea”, adaptare după Cehov, trupa „Liane” (Colegiul Naţional de Industrie Alimentară „Elena Doamna”)

16,20 – „Arta lui Shakespeare, viziune personală. Ponturi pentru prima întâlnire”, de Rowan Atkinson, trupa „Duo Trantoris” (Colegiul Naţional „C. Negri”)

16,50 – „Negustorul de timp”, de Matei Vişniec, trupa „Şoc” (Colegiul Economic „V.Madgearu”)

Citit 1338 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.