Zilele Tecuciului: Aniversarea a 578 ani de la prima atestare documentară

Zilele Tecuciului: Aniversarea a 578 ani de la prima atestare documentară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Duminică, municipiul Tecuciul sărbătoreşte 578 ani de la prima atestare documentară – o scrisoare a lui Iliaş Vodă către Wladislaw, regele Poloniei. Sărbătoarea debutează la Casa de Cultură din urbe, cu simpozionul „Tecuceni la ei acasă” – invitaţi: plasticiana Mihaela Profiriu şi prof. univ. dr. Alter Moisă.  Vor fi lansate în premieră buletinul informativ editat de Casa de Cultură - ,,Info Cultural”, dar şi volumul ce cuprinde revista tecuceană „Viaţă sufletească” (1932 – ´33), în ediţie anastatică, coordonată, ca şi buletinul cultural, de profesorii Doina Ojog şi Viorel Burlacu.

Mâine, sâmbătă, ora 12,00, se va vernisa expoziţia de icoane „Ucenici la Porţile Credinţei”, la Biblioteca Municipală „Ştefan Petică”, în colaborare cu Clubul Copiilor Galaţi. De la ora 18,00, este programat spectacol muzical-coregrafic „Toamnă tecuceană”, în organizarea Casei de Cultură, la Teatrul de vară.

Marţi, de la ora 18, Sala Mare a Protoeriei din Tecuci va găzdui prima ediţie a „Colocviului de Istorie locală”, organizat de Muzeul Mixt şi Protoeria Tecuci, sub genericul „Satul ţinutului Tecuci – istorie, cultură, spiritualitate”. Vor participa cu comunicări pr. Eugen Drăgoi, pr. Gabot Titi, prof. Doru Parascan, prof. Mihai Pohrib şi pr. Vasile Ionel.

Citit 1197 ori Ultima modificare Vineri, 30 August 2013 13:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.