Gânduri închinate părintelui Stăniloae/ "Teologul iubirii desăvârşite"
Foto: Foto: Maria Stanciu

Gânduri închinate părintelui Stăniloae/ "Teologul iubirii desăvârşite"
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

"Ce loc ocupă în viaţa şi în slujirea noastră teologia şi amintirea părintelui Dumitru Stăniloae?", a fost întrebarea pe care le-am adresat-o câtorva interlocutori.

"Acum, la două decenii de la despărţirea de bunul şi dragul meu părinte trupesc şi duhovnicesc, părintele Dumitru Stăniloae, gândul mă duce către casa noastră din Vlădeni, către amintirile copilăriei. Ce înseamnă Acasă pentru mine? Ce înseamnă pentru fiecare om, amintirile cele mai frumoase pe care nu le uiţi niciodată, o viaţă fără griji, fără supărări, fără temeri, fără temerea morţii şi a ceea ce urmează după moarte. Înseamnă să priveşti totul ca şi cum ar urma veşnicia. Aşa era acasă, în vremurile bune, la Vlădeni - Ardeal, judeţul Braşov. Pe când eram copil, cu mult înainte de arestarea tatei, în 1959, nu ne gândeam deloc la perspective întunecate. Prin condamnarea şi închiderea tatălui meu, viaţa noastră a devenit o adevărată furtună, pe care tata a încercat din răsputeri să nu o simţim. Oricum, alături de părinţii mei am învăţat ce înseamnă să ai în jurul tău  oameni adevăraţi, pe care poţi să te bazezi mereu, pe umărul cărora poţi să plângi... Părintele Dumitru Stăniloae este părintele meu după trup, dar este şi părintele meu duhovnicesc, este Teologul iubirii desăvârşite", ne-a spus distinsa doamnă Lidia Stăniloae,  fiica părintelui Dumitru Stăniloae, aflată la Galaţi în vara acestui an, la un Simpozion internaţional organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

"Pentru mine şi pentru toate generaţiile de preoţi şi teologi, părintele Dumitru Stăniloae este slujitorul care slujeşte peste timp prin exemplul său de viaţă, prin întreaga sa operă scrisă. Este un teolog de adâncime, dificil pentru unii, destul de accesibil pentru alţii... De Dogmatica părintelui Dumitru Stăniloae se folosesc astăzi, deopotrivă, atât cei din Biserica noastră, pe care a iubit-o punându-şi viaţa în pericol, dar şi catolicii şi protestanţii. Stau mărturie nenumăratele lucrări traduse în toate limbile de largă circulaţie internaţională. Rămâne pentru noi toţi un om între oameni, un slujitor devotat Bisericii lui Hristos, un Dascăl şi un Stâlp al învăţăturii Bisericii Ortodoxe cu vocaţie universală, fiindcă scrierile sale şi teologia sa au ca fundament iubirea Prea Sfintei Treimi", ne-a spus părintele Ionel Ostache, profesor la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi.

Citit 963 ori Ultima modificare Vineri, 04 Octombrie 2013 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.