Ne prezentăm adeseori cu numele de “creştin” şi ne-am propus să mergem la rădăcina acestui termen pentru a şti de unde vine denumirea şi de la Cine ne revendicăm rădăcinile.
Cuvântul „creştin” vine din grecescul „hristianos”, „hristianismos”, termeni care au devenit în latină „christianus”, „christianismus”. În spiritualitatea creştin ortodoxă, numele Mântuitorului este Hristos, după traducerea grecească, iar în cea apuseană Christos, după traducerea din latină. Specialiştii subliniază că numele de creştin a fost atribuit adepţilor lui Hristos, care L-au urmat în învăţătură, în atitudine şi în credinţa în Prea Sfânta Treime. Sfântul Ignatie al Antiohiei, prăznuit în 20 decembrie, spune într-una dintre epistolele sale că noţiunea de „creştinism” a fost folosită pentru a desemna învăţătura lui Hristos, în comparaţie cu iudaismul. De la numele lui Hristos se trage şi prenumele Cristina, foarte răspândit în onomastica din Est şi cea din Vest. Prenumele este atestat din secolul al IV-lea, după ce Sfântul Constantin cel Mare a dat Edictul de la Milan, în 313, şi odată cu acesta şi libertatea de credinţă a creştinilor, categorie socială intens persecutată în primele veacuri după Hristos.
Prin adăugarea sufixelor de “ina” şi “inus” s-au format prenumele de Cristian şi Cristiana. Dincolo de cei care se numesc cu aceste nume, prin botezul în Hristos, toţi suntem ai lui Hristos, suntem creştini. Şi rădăcinile unui creştin sunt, deopotrivă, cereşti şi pământeşti.
