În primii ani după ´89, dădea bine să vorbeşti, demnitar nou fiind, despre revoluţie, despre urmaşii eroilor căzuţi pentru o speranţă! Fără ei n-ai fi ajuns acolo. Între timp, s-a putut ajunge pe pile, relaţii, chiar şi pe bune… Oraşul cu eroi era mai ortoman, scutura jegul comunismului, se dădea european… Urmaşii erau folosiţi o dată pe an, la evocarea din 22 Decembrie, apoi trimişi înapoi la candela de lângă poza fiului care ar fi avut zile dacă ar fi fost laş…
Recunoştinţă la kil…
Ştefan Grigoraş, preşedintele Asociaţiei urmaşilor eroilor şi a răniţilor Revoluţiei, are tot mai puţini membri în organizaţie: părinţii mor an de an! L-a părăsit, după cinci ani de chin, şi soţia sa Niculeta – a rămas singur ca să-l jelească, şi atunci când oamenii se bucură de vacanţă, de bucuriile Crăciunului, să-l plângă pe Marian, căzut la 21 de ani, soldat în termen, care a plecat spre unitatea sa la Bucureşti când la Timişoara începea revoluţia. An de an, părintele s-a bătut pentru păstrarea decentă a mormintelor tuturor eroilor, îmbrăcate cu fast, în marmură, chiar după revoluţie, şi cârpite apoi heirupist, an de an, în apropierea aniversării din 22 Decembrie, de multe ori cu plăci lipite pe ger, să ţină măcar până după depunerea de coroane. Pensionarul crede că, anul acesta, nici revoluţionarii nu vor mai veni ca altădată. Unii mi-au spus şi mie, sub protecţia anonimatului, că le e silă de ce se întâmplă şi nu se vor mai lăsa scoşi la ceremonii. Mai ales că şi-au pierdut din drepturi… Unii, câţiva din ţară, chiar au propus să se mai ia de la urmaşi ceva, să se completeze la luptători. Brrr! Şi acum zac obosite mormintele eroilor căzuţi, nu încape îndoială, la Revoluţie, asta nu se poate contesta, ca la unii revoluţionari, că au fost sau n-au fost, ori chiar că au turnat pe cineva… Anul acesta cei de la Primărie s-au apucat de reparaţiile din cimitir fără să se mai ducă pe capul lor, spune dl Grigoraş. Dar tot cârpeală e: nu s-au folosit plăci la dimensiunile originale, ci „ce-or găsit”, astfel încât parcă-s blocurile parţial izolate termic! A vorbit pentru reabilitarea mormintelor încă din primăvară chiar, cu viceprimarul Radu Cosca, care a notat şi a spus că „se rezolvă”. La primar, pensionarul a încercat şi acum să ajungă, în câteva rânduri, dar primarul nu acordă audienţe. „Poate că nu i-au spus cei care se ocupă, că altfel nu era o cheltuială mare ca, la tot ce se face în oraş, să se repare şi mormintele”, spune, împăciutor, supravieţuitorul.
Sentimente de pomană!
Ajutoarele pe care urmaşii tinerilor răpiţi de gloanţele revoluţiei le primeau, un fel de pomană creştinească din partea Primăriei, nu se mai dau. Anul trecut, sub acelaşi primar, s-au mai dat o dată, anul acesta, gata, s-a uitat! Nu că ar fi fost mare lucru, dar gestul contează, nu-i aşa? De câteva ori, s-a făcut la Prefectură şi pomenirea eroilor căzuţi în Decembrie, alteori s-au dat nişte diplome. „Domnule primar, ştiaţi că urmaşilor eroilor Revoluţiei, în fiecare an, primarul Dumitru Nicolae ne dădea câte-un pachet, pentru pomenire?” – întreabă acum, prin intermediul nostru, preşedintele asociaţiei. „Nu era o avere, dar era o mângâiere, eram băgaţi în seamă… Sincer, mie îmi ajunge ce am, dar aşa se obişnuia. Uneori dădeau mai mult, alteori, două kile de zahăr, două kile de orez, un kil de ulei, preparate-ceva…” Oricum, au mai plecat din urmaşi. S-au dus pe o altă lume, alături de fiii lor, fără pachete mici, cu câteva kile de zahăr şi orez. Măcar acolo nu se încurcă nimeni de ei. S-a dus Vasile Ciobanu din Cerţeşti, al cărui băiat, Marian, visase o fântână în curte şi chiar acolo a şi găsit apă. Marian a căzut la 20 de ani, tocmai la Turda! Cei rămaşi sunt tot mai bolnavi, sunt şi „ajutaţi” de stat să dispară: de trei ani, nu se mai acordă medicamente gratuite răniţilor în revoluţie şi urmaşilor eroilor căzuţi. Istoria trăită are minte scurtă…
