Păpuşarii de la „Gulliver” readuc spectacole la viaţă
Foto: Foto: Lucian Marin/ Scenă din "Fergie şi floarea fermecată"

Păpuşarii de la „Gulliver” readuc spectacole la viaţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Fergie şi floarea fermecată”, „Cocoşul năzdrăvan” şi „Coppelia” au fost deja refăcute, alte trei producţii urmează să intre în repetiţii


Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, devenit, după pierderea sediului propriu, secţie a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, continuă programul de repunere în valoare a unor spectacole care, în ultimii ani, au fost date uitării: „Fergie şi floarea fermecată”, „Coppelia”, „Castelul din Carpaţi”,  „Cocoşul năzdrăvan”, „Vasilache şi Mărioara”, „Tom Degeţel”.

„Scenografia o adaptăm pentru scena mare, care este mult mai ofertantă, regizorul vine cu îmbunătăţiri, umblăm un pic şi la distribuţie: în cazul spectacolului „Fergie şi floarea fermecată”, rolul interpretat de Stelian Stancu îl are ca dublură pe Vlad Ajder”, declară Eduard Şişu, noul şef al secţiei Păpuşi, argumentând: „Unele dintre aceste spectacole nu s-au mai jucat din 2005, altele din 2007, altele sunt de dată mai recentă. Ne dorim să le jucăm cât se poate de mult, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele s-au jucat şi peste hotare - „Fergie şi floarea fermecată”, „Castelul din Carpaţi”. E păcat să avem spectacole de valoare şi să nu le fructificăm”.

„Spectatorii se schimbă, vin alte generaţii”

Bogdan Drăgulescu, cel care semnează regia primelor trei spectacole din lista amintită, declară: „Oricum, copiii se schimbă, vin alte generaţii. M-am bucurat să văd că oamenii de aici au făcut un lucru minunat - au conservat aproape integral tot ce ţine de decoruri, recuzită, costume. Ne-a fost uşor să refacem spectacolul „Fergie şi floarea fermecată” şi pentru faptul că eu, fiind regizor de film, întotdeauna filmez spectacolele şi am reprezentaţie martor. Din punct de vedere al infrastructurii, spectacolul a fost foarte bine conservat, ca şi „Coppelia”, de altfel, ceea ce, având în vedere vicisitudinile prin care a trecut teatrul, cu mutări de sediu, ţin să-mi manifest recunoştinţa faţă de oamenii care au păstrat cu sfinţenie aceste spectacole. Există aici, la Galaţi, un colectiv de actori pe care eu îi iubesc foarte tare”.

În luna martie, vor începe repetiţiile la „Castelul din Carpaţi”, apoi vor urma „Vasilache şi Mărioara” şi „Tom Degeţel”, astfel încât copiii să se poată bucura, până la închiderea stagiunii, în iunie, de toate producţiile Teatrului „Gulliver”.

Citit 1663 ori Ultima modificare Vineri, 21 Martie 2014 10:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.