Peste jumătate dintre incunabulele (cărţi de la începutul tiparului, dinainte de 1500; după cuvântul latinesc „leagăn”, „obârşie”) din „zestrea” Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” au fost incluse în tezaurul de patrimoniu cultural naţional. Cel mai vechi („Euralia commoda”, scris de Petrus de Crescentiis şi publicat la Louvain) datează de la 1474! Certificatul de atestare, cu valoarea materială stabilită pentru inestimabilele cărţi cumpărate de prin Europa de savantul Vasile Alexandrescu Urechia, urmează să ajungă la instituţia gălăţeană într-o lună sau două. Ştim doar că în România există 1.640 exemplare, cu valoarea estimată de 164 de milioane euro, deci cam 100.000 de euro exemplarul. „Am înaintat în decembrie anul trecut, deci chiar de ziua Bibliotecii, pe 11 noiembrie (la anul instituţia va împlini 125 de ani de existenţă!), dosarul de clasare: sunt şapte incunabule cărora nu le lipseşte nicio pagină!” Evaluator: un brăilean, prof. dr. Doru Bădără, de la Biblioteca Centrală Universitară, ajutat şi de un anticar din Bucureşti. „Am stat cu sufletul la gură!” – povesteşte managerul. Comisia, în care era şi prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, a decis că deţinem valori! Care sunt în ton cu noul statut de instituţie cu marcă europeană culturală al Bibliotecii, obţinut, cu sprijinul, la Consiliul Europei, al europarlamentarei Adriana Ţicău: „Vom avea astfel şi un grad mult mai mare de eligibilitate în câştigarea unor proiecte cu finanţare europeană, şi de mai mare valoare”. Biblioteca va mai aloca încă până la 20.000 lei pentru evaluare şi trimitere la clasare a tuturor comorilor, începând cu albumul „85 de stampe de Rembrandt” – unicat în România şi printre "doar alte câteva în lume” „Avem 252 de documente evaluate până acum, în trei ani, din cele peste o mie din Bibliotecă (jumătate, carte străină veche, restul, românească veche), spune şefa biroului Dezvoltarea, evidenţa şi prelucrarea colecţiilor, dna Violeta Moraru.
Măsuri de securitate
Bine păzite sunt comorile care sunt arătate oaspeţilor de seamă care calcă pragul bibliotecii! După revoluţie, poeţi macedoneni îmi mărturiseau că au găsit aici mai multe date despre istoria lor decât la ei acasă. Cercetătorii armeni au apreciat şi ei comorile care le bucurau propria istorie. Din păcate, incunabulele n-au fost încă traduse din latină ori turcă! „Avem promisiuni. Am mai avut oferte, dar era scump”, spune directorul. „Seiful cel mare este cel original al Comisiei Europene a Dunării. În interiorul acestuia, există un alt seif, în care sunt păstrate 12 incunabule. Acolo mai stau şi 14 elvenire – numele vine de la ediţia Elvenir, o tipografie din Olanda. Sunt acolo şi albumul Rembrandt, colecţia „Dacica”, colecţia „Romana”…” În interior, dezumidificatorul funcţionează tot timpul. Temperatura rămâne, iarnă sau vară, reglată la 16 – 18 grade. O poartă groasă, de cetate, din oţel, păzeşte marele seif, iar camerele de luat vederi supraveghează peste tot în bibliotecă.
Îndreptări şi completări
Mulţumesc dnei bibliotecare Valentina Oneţ, de la care am primit (indirect) completări şi îndreptări la articolul meu în care s-au strecurat câteva greşeli. Din lipsă de spaţiu, nici nu am publicat lista completă a celor şapte, iar în imaginile pe care le-am primit de la Biblioteca „V. A. Urechia” sunt din păcate şi alte opere, importante, însă nu incunabule. De altfel, nu ne-am propus o temă de cercetare propriu-zis, ci am încercat să semnalăm o recunoaştere naţională a comorilor gălăţene, despre care specialiştii pot şi ar trebui să fi scris şi până acum mult mai mult.
Ni se semnalează greşelile de literă pe care le-am comis: corect era „Ruralia”, nu „Euralia”, „ediţii elzevir”, nu Elvenir”. Dar şi greşeli de fond. Astfel, am reţinut greşit din discuţia cu directorul instituţiei, care ne-a făcut relatarea sub presiunea timpului, referiri la două colecţii, când de fapt există doar una. „Nu există colecţia "Dacica" şi nici colecţia „Romana”. Există un fond de carte străină de istorie cu ani de tipărire între 1472-1750 cu informaţi despre romani, numit fond "Daco-Romanica”.” Am făcut referire la „Descrierea Ţării Româneşti”, de Ahmed Resmi, după imaginile primite de la Bibliotecă pentru ilustrarea articolului, trăgând astfel greşit concluzia că manuscrisul face parte dintre celelalte incunabule, încă neclasate, şi, firesc, am fost curios ce date s-ar afla dacă sunt traduse. Cu 35 de ani în Bibliotecă şi 18 ani răspunzând de Secţia „Colecţii speciale”, bibliotecara Valentina Oneţ precizează însă: „Biblioteca nu deţine incunabule în limba turcă. Cele 12 incunabule sunt 10 în limba latină şi 2 în limba italiană. Incunabulele nu se traduc, sunt depăşite ca şi conţinut. Ele sunt doar mărturii ale artei tiparului. Patru dintre incunabule conţin informaţii daco - romanica, respectiv câte o frază despre strămoşii noştri, războinici recunoscuţi în toată Europa, despre credinţa geţilor.” Importantă mi se pare şi menţiunea bibliotecarei referitor la incunabilul citat de mine, "Ruralia commoda", „tipograf Johan von Paderborn, loc de apariţie Louvain, 9 Dec. 1474. Incunabulul este unicat ca ediţie pe plan naţional (s.n.) şi apartine celebrului agronom italian Piero Cresenzi (1230-1320) (eu am publicat varianta latină a numelui, primită de la Bibliotecă, „Petrus de Crescentiis”, n.n.), iar traducera sa este Tratat despre economia rurală sau Cartea agriculturii, fiind considerat cel mai bun tratat despre agricultura care a aparut în Evul Mediu (s.n.).” Despre altă ilustraţie notăm: „Opera lui Philostrat care nu este incunabul, fiind un volum tipărit la Paris în 1608. În partea de sus a paginii conţine un ex-libis manuscris al domnitorului Nicolae Mavrocordat.”
Dna Oneţ, despre munca căreia am avut plăcerea să scriu de multe ori, ca şi alţi specialişti în diferite domenii ale culturii, îşi face astfel datoria de a completa şi a îndrepta; ne-am bucura dacă specialiştii gălăţeni ar dezvălui mai des astfel de lucruri speciale, fără să aştepte greşelile amatorilor în domeniu, care, indiferent de buna lor credinţă, tot greşeli rămân.
