Centrul de informare europeană Europe Direct Galaţi a primit Premiul Delegaţiei Comisiei Europene în România pentru unul dintre titlurile editate în 2013: „EUROPA – personalităţi – invenţii – descoperiri – curiozităţi”. Vă asigur că după lectură oricine găseşte aici amănunte importante şi atractiv prezentate despre cultura statelor UE, frumos ilustrate.
De la Camelia Epure, coordonatoarea Centrului din Galaţi, din str. Eroilor nr. 13 A, am aflat că acest premiu înseamnă şi reeditarea, în tiraj naţional, a volumului. Reţeaua centrelor de informare Europe Direct, cofinanţate de UE, funcţionează în multe oraşe ale României, pe lângă consilii locale, biblioteci publice şi alte instituţii care sprijină astfel, cofinanţează şi asigură spaţiul necesar; la Galaţi, simbioza fiind asigurată de Consiliul Judeţului.
În 2013, centrul de informare europeană gălăţean a editat mai multe cărţi: „Ghidul oportunităţilor de studiu în Uniunea Europeană” – cu date despre accesul la universităţi, „La pas prin Europa” – informare turistică din toate zonele UE, „Enciclopedia europeană” – despre flora, fauna şi curiozităţi ale ţărilor Uniunii, „Savoare şi arome europene” – bucătărie tradiţională din toate statele europene şi „Călătorind prin Europa” – carte de colorat, din care cei mici învaţă să spună şi „Bună ziua” în limbi europene.
Toate cărţile şi broşurile sunt foarte elegant editate. Ca să dăm un singur exemplu privind conţinutul în date, iată, din cartea premiată, cum apare România, prin ce se detaşează de celelalte surate. Sunt prezentate: capitala, suprafaţa, numărul de locuitori, limba oficială şi moneda. O personalitate universală aleasă este Constantin Brâncuşi, sculptorul care a revoluţionat arta modernă a lumii. Dintre oraşe, este prezentat târgul medieval Sighişoara. Dintre invenţii, „condeiul portăreţ fără sfârşit” – primul stilou din lume, inventat de brăileanul Petrache Poenaru, bursier francez, secretarul lui Tudor Vladimirescu. Dar şi primul avion cu reacţie din lume, inventat de Henri Coandă, sau insulina, leacul diabetului, descoperit de Nicolae Paulescu.
Centrul Europe Direct Galaţi a fost premiat de Comisia Europeană Scris de Victor Cilincă


Victor Cilincă
Articole recente - Victor Cilincă
Anca Lemaire, urmaşa savantului Ştefănescu-Goangă, la Galaţi (II). O arhitectă româncă din Franţa şi câteva mari familii gălăţene Lacrămi uscate. Roman foileton istoric gălăţean | Sfat cu totul secret, despre anume delicate chestiuni de răsboi Clime de război Ziua Iei, serbată la Cercul Militar gălăţean Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmaşa savantului Ştefănescu-Goangă (I). Regal cu istorii de familie, de la Paris la CNVA
Mai multe din această categorie: