Patrimoniul Arămescu, scos la rampă
Foto: Foto: Mihaela Gîdei

Patrimoniul Arămescu, scos la rampă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Prin vernisajul de marţi seară al expoziţiei „Arămescu”, Muzeul de Artă Vizuală a deschis oficial sezonul estival. Publicul venit în număr mare la eveniment a putut admira lucrările de pictură şi sculptură semnate de fraţii Georgeta Arămescu Anderson şi Constantin (Ticu) Arămescu, născuţi la Galaţi. Fraţii Arămescu sunt nepoţi ai lui Virgil Madgearu, care s-au stabilit, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în Statele Unite ale Americii. Lucrările lor, deosebit de apreciate, se află în colecţii din muzee din Cluj, Bucureşti, Galaţi, Miami, Franţa, Italia, Spania. Conform spuselor directorului Muzeului de Artă Vizuală, Dan Basarab Nanu, această expoziţie a fost deschisă cu un scop. "Se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Constantin Arămescu. (…) Al doilea motiv pentru organizarea acestei expoziţii este faptul că noi deţinem un patrimoniu uriaş Arămescu şi, evident, suntem obligaţi să-l expunem. Aici avem doar câteva dintre lucrările pe care le deţinem”, a spus Dan Basarab Nanu. Expoziţia poate fi vizitată până duminică.

Citit 796 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Mai 2014 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.