(poate îl vede marmora de matematică, domnişoara Corina Pralea)
pe rochia cu străzi în perspectivă îmi fuge gândul…parcă şi acum
o văd plângând pe marginea ferată sub farmecul desenelor de fum
din depărtare tot mai depărtare din cerul nalt ca mânurile ei
când încă nu ştiam ce e păcatul şi mă temeam de zei şi dumnezei
şi nu puteam să aflu niciodată de ce plângea acolo printre spini
în loc să vină să rămână veşnic în ochii mei de câteva lumini
în loc să-şi izgonească resemnarea în faţa vieţii şi a morţii când
mărfarul plin cu haine de mireasă a dus-o prea devreme în pământ
mă uit la cruce doar două cuvinte e tot ce mai citesc din plânsul ei
păzit acum de greieri şi de fluturi printre adânce foşnete de tei
printre înalte murmure bizare şi grele de acum până atunci
când rochia cu străzi în perspectivă purta ochi mari şi mânuri foarte lungi
