Gălăţenii, INVITAŢI SĂ DONEZE pentru Muzeul de Istorie

Gălăţenii, INVITAŢI SĂ DONEZE pentru Muzeul de Istorie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Până în data de 31 iulie anul viitor, Muzeul de Istorie derulează campania „Donaţi trecutul pentru viitor!”. Prin intermediul campaniei, reprezentanţii instituţiei îşi propun să sensibilizeze şi să responsabilizeze comunitatea cu privire la bunurile donate, acestea fiind ulterior valorificate în cadrul unor expoziţii tematice pentru generaţiile de astăzi şi de mâine.

Gălăţenii sunt invitaţi să dăruiască Muzeului de Istorie obiecte de artă decorativă, arheologice, etnografice, arme şi uniforme militare, ştiinţifice şi tehnice, filatelice, numismatice (monede şi bancnote), medalii, hărţi, cărţi poştale, cărţi vechi, fotografii, documente, mobilier şi alte lucruri relevante pentru istoria oraşului şi a ţării.

Donatorii vor primi, din partea instituţiei, legitimaţii de intrare gratuită la toate secţiile muzeului.

Obiectele pot fi aduse la Muzeul „Casa Cuza Vodă” din strada Al. I. Cuza, iar transportul obiectelor voluminoase este asigurat de instituţie. Mai multe detalii pot fi obţinute la numărul de telefon 0236.460.797 sau pe site-ul www.migl.ro.

CITEŞTE ŞI: Campanie de DONAŢII pentru Muzeul de Istorie

Citit 794 ori Ultima modificare Marți, 02 Septembrie 2014 13:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.