* La Alexa, decorul, chiar şi fumul joacă!
Un iz de ţuică vine dinspre domnişoara care trece pe lângă mine şi-mi zic: „Săraca, o fi băut înainte de spectacol?!” Aflu însă apoi că, de fapt, regizorul tehnic al premierei de sâmbătă, actorul Lică Dănilă, fierbea ţuică în spatele decorului, pentru a spori atmosfera demenţială a piesei. Care era deja o garanţie de umor savuros, prin textul semnat de bunul doctor Cehov, prin 1888. Când, ce să vezi? Se ridică cortina şi vedem o grămadă enormă de baloţi de paie adevăraţi (escaladat, sportiv, de actori, în timpul unui „duel” cu trumbe şi vorbe grele), un cazan de ţuică şi o sobă ce par adevărate, oarece mobile de ţară… Fumul se ridică - pe bune! - din coşul sobei. Încep acordurile orientale ale Boleroului lui Ravel, nu vreo balalaică rusească, cum te-ai aştepta: eşti însă deja introdus într-un ritm continuu, pe care deschiderea lentă, fără cuvinte, a spectacolului, îl pregăteşte, într-un crescendo de acţiune. Şi, până la prima replică, se întâmplă deja atâtea lucruri!
Joc aprig, iepuraşi docili şi ţuică fiartă
Lucian Pânzaru, un moşier Ciubukov pe o moşie uitată într-un fund de ţară, ca pentru un unchi Vania, îşi face de lucru cu căldările de ţuică. Pe parcursul piesei îl vezi înroşindu-se precum racul, de zici că face apoplexie pe bune, la nervi… Cu ticurile personajului: „Uite, mă duc s-o chem pe Nataşa!" şi aşa mai departe. Lomov, ipohondrul vecin venit singur în peţit - actorul Cristian Gheorghe - trece cu succes de proba grea a monologului, greu de prezentat realist în acest nou început de secol.
Cu firescul replicii „scăpate”, cu emoţia îmbrăcată bine. Un măr curăţat în direct joacă şi el scena nervozităţii, ca şi bietul iepure pe care pretendentul la mâna moşieriţei cam trecute îl mângâie nervos şi timorat de enormitatea gestului de a cere pe cineva în căsătorie şi de a sfârşi astfel cu viaţa liniştită, pentru iadul casnic. Şi da, sunt iepuri vii, care întregesc realul montării, într-un decor atât de plastic şi de viu, semnat de Andrada Chiriac.
Fiica moşierului, Natalia, în care abia o recunoşti, cu o strălucire specială în ochi şi o faţă extrem de mobilă, cu expresii lucrate la milimetru, e Petronela Buda, face ca nişte rufe ude să ducă o adevărată coregrafie pe sârma-ştangă! Florile primite de la pretendent sunt rupte parcă de mixer, pe principiul „nu mă iubeşte, nu mă iubeşte, nu mă iubeşte etc.” Tot ea bucăţeşte în draci un biet măr, poate cel primordial, al altei Eve, nervoase foarte!
Şi glasul ei, când bărbătesc, când dulce, când ascuţit, modelat parcă de un sintetizator, joacă rolul său special! Gagurile scenice, manualitatea actorilor, acoperă lipsa de experienţă atunci când joacă actori noi, dar când, ca la premiera de sâmbătă, ai în faţă oameni deja premiaţi pentru arta lor, care ŞTIU, efectul este triplu! Pe o viteză ameţitoare a replicilor care consumă!
Şi astfel s-a aplaudat foarte mult şi des în timpul spectacolului, efect mai greu de obţinut. Da, replicile au fost aşteptate de partenerii de scenă şi trimise, în ping-pong, înapoi, dând exact timpul de reacţie necesar sălii ca să aplaude. S-au aplaudat nu numai replica şi arta actorilor, ci şi gagurile - până şi la final, la aplauze, actorii aruncă în sală nu cu flori, ci cu paie din decor!
Regizor aplaudat la scenă deschisă
Născut în 1860, Cehov îl cunoştea la 36 de ani pe marele teoretician al teatrului, important pentru toată perioada de aur a secolului XX, studiat şi acum, rezistând inovaţiilor, Constantin Stanislavski, care îi va regiza multe din piese. O provocare pentru Felix Alexa, fostul asistent de regie al marelui inovator teatral Peter Brook, care a avut de înfruntat acum zecile de montări bune din perioada contemporană. După mii de puneri în scenă în cei aproape 126 de ani de la crearea piesei, spectacolul de sâmbătă a fost aplaudat, actorii primind fiecare porţii egale de ovaţii. Iar regizorul a fost chemat pe scenă.
